O fată de 16 ani din Piteşti cu suspiciune de meningită meningococică a fost transferată, miercuri, de la Spitalul de Pediatrie Piteşti la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. dr “Matei Balş” din Bucureşti, potrivit unei informări transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, DSP Argeş a întreprins toate măsurile care se impun în astfel de situaţii, conform metodologiei stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

”Conform unei informări transmise de către Direcția de Sănătate Publică Argeș, o pacientă în vârstă de 16 ani, elevă a unui liceu din Pitești, judetul Argeș, cu suspiciune de meningită meningococică, a fost transferată de la Spitalul de Pediatrie Pitești la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. dr “Matei Balș” din București, în dimineața zilei de 15 mai 2019.DSP Argeș a întreprins toate măsurile care se impun în astfel de situații, conform metodologiei stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică. Astfel, au fost stabiliți contacții direcți și a fost administrată chimio – profilaxie pentru 34 de elevi, 10 cadre didactice și personal auxiliar, precum și pentru alți 2 contacți din familie.
De asemenea, în unitatea de învățământ au fost instituite măsuri de curățenie și dezinfecție”, potrivit comunicatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.