Primăria Municipiului București, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), readuce în atenția publicului bucureștean spectacolul de balet ,,Prințesa florilor”, realizat de Jaqueline Bratu, după celebra poveste ,,Degețica” a lui Hans Christian Andersen. Cei mici, împreună cu familiile lor, sunt așteptați la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, unde vor avea ocazia să revadă, pe scena Sălii Mari, una din producțiile de mare succes al stagiunii 2017-2018.
Sâmbătă, 11 mai, de la ora 17:00 și duminică, 12 mai, de la ora 11:00, copiii sunt invitați la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii să descopere regatul fermecat unde locuiesc o mulțime de flori și o prințesă nespus de frumoasă. Povestea fetei, care își dorește să cunoască și lumea din afara ținutului său, este prezentată spectatorilor într-un mod original, prin intermediul pașilor de dans. Biletele pot fi achiziționate din rețeaua www.bilete.ro.

3 săptămâni de distracție cu 60 de spectacole programate în Festivalul Opera Copiilor
Între 25 mai și 15 iunie, Opera Comică pentru Copii sărbătorește copilăria printr-un amplu festival dedicat celor mici: Festivalul Opera Copiilor (FOC). Cea de-a V-a ediție FOC se anunță și mai surprinzătoare și mai plină de distracție pentru copii, în special datorită faptului că, anul acesta, cei mici vor avea ocazia să se bucure de toate activitățile pregătite pentru ei timp de 4 weekenduri consecutive! Alături de familiile lor, cei mici sunt așteptați la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16 pentru a descoperi mulțimea de spații noi și jocuri pregătite special pentru ei, pentru a se bucura de activitățile în aer liber din curtea OCC și din zona Aventura Parc, dar și pentru a viziona spectacolele preferate alese dintre cele 60 de reprezentații, care se vor desfășura în cele trei săli și în curtea instituției.

Cele mai frumoase povești pentru cei mici renasc pe scena Operei Comice pentru Copii
Sâmbătă, 11 mai, și duminică, 12 mai, de la orele 11:00 și 13:30, una din cele mai frumoase povești scrisă de Ion Creangă este spusă celor mici prin intermediul dansului. Spectacolul de balet ,,Fata babei și fata moșului”, realizat de coregraful Mihai Babușka, este a patra adaptare a unui text de Creangă, primită, ca de fiecare dată, cu entuziasm de publicul OCC, după spectacolele de teatru „Punguța cu doi bani” (51 reprezentații, 5.000 spectatori de la premiera din 2016), „Ivan Turbincă” (48 reprezentații cu 4.500 spectatori) și „Harap Alb” (45 reprezentații cu 4.200 spectatori). Fata cinstită a moșului, fata cea rea a babei, moșul și baba, alături de alte personaje fantastice care întregesc povestea, urcă pe scena Sălii UnderGrant, într-o miniatură coregrafică dedicată tuturor iubitorilor Operei Comice pentru Copii.

Tot pe 11 și 12 mai, la ora 12:00, Salonul Mozart este locul de întâlnire cu ,,Directorul de Teatru”. Spectacolul de operă regizat de maestrul Cristian Mihăilescu și inspirat din opera cu același nume a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart prezintă povestea hazlie a două cântărețe de operă care își dispută supremația în timpul unei audiții pentru teatrul de operă din Salzburg. Pentru a-i captiva pe cei mici, maestrul Cristian Mihăilescu a introdus, în acțiunea spectacolului o serie de personaje deja cunoscute și iubite de cei mici, întâlnite în alte opere celebre ale lui Mozart, precum Susanna și Marcellina din „Nunta lui Figaro”, pe Monostatos, Papageno și Papagena din „Flautul Fermecat”, dar și pe Pedrillo din „Răpirea din Serai”. Biletele pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Abonamentele pentru stagiunea 2019-2020 s-au pus în vânzare

Din respect pentru spetctatorii și artiștii noștri, stagiunea viitoare este anunțată integral, iar cei care doresc să își asigure locuri din timp la spectacole își pot achiziționa de pe acum abonamente disponibile pe www.bilete.ro. Abonamentele Clasic OCC au prețuri între 200 și 500 de lei și asigură locuri la 10 reprezentații de weekend în Sala Mare a instituției, cu excepția premierelor și avanpremierelor. Abonamentele dedicate spectacolelor din sălile mici ale OCC, Sala UnderGrant și Sala Mozart, sunt disponibile la prețul de 200 de lei și asigură locuri la 10 reprezentații de weekend desfășurate în aceste săli, cu excepția avanpremierelor și premierelor. În funcție de varianta aleasă, abonamentele cuprind seturi cadou și obiecte promoționale OCC. Mai multe detalii pe www.operacomica.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.