British School of Bucharest (BSB) vine și în 2019 cu o soluție pentru copii în vacanța de vară. Au fost deschise înscrierile pentru Școala de Vară 2019, ce se va desfășura în perioada 8 iulie-2 august 2019 și care se adresează copiilor cu vârste între 4 și 14 ani. ”Insula Distracției ” este tema aleasă pentru acest an.
Indiferent de școala la care studiază, timp de patru săptămâni, în vacanța de vară, copiii între 4 și 14 ani sunt invitați să vadă ce înseamnă experiența BSB în cadrul programului Școala de Vară.
Între 8 iulie și 2 august copiii vor avea parte de momente memorabile pe ”Insula Distracției”, amenajată pentru ei în campusul BSB (strada Erou Iancu Nicolae, nr. 42, Voluntari).
Programul va fi de luni până vineri, de la 08.30 la 17.00.
Fiecare zi pe ”Insula Distracției” va fi încarcată de activități educative și distractive. Vor începe dimineața cu o călătorie virtuală în Marea Britanie, sub îndrumarea echipei formată din profesori vorbitori nativi de limbă engleză. Pe lângă asta, copiii vor putea alege să participe și la cursuri de limbă germană și mandarină, susținute de vorbitori nativi. Aventurile de pe ”Insula Distracției” vor conține activități outdoor – înot și jocuri în piscină, lecții de cățărări și tiroliană, sesiuni de Meet&Greet, lecții de gătit. Acestea sunt doar câteva dintre momentele special gândite și pregătite pentru cei care aleg Școala de Vară de la BSB.
Informații despre program pot fi accesate și aici: https://www.britishschool.ro/services/summer-school
Părinții pot opta pentru înscrierea pe o săptămână, două, trei sau patru.