Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare se desfășoară şi în anul în curs. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 19 aprilie 2019, inclusiv.

Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în raport cu bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2019 (aproximativ 12 milioane lei).

Afișarea pe site-ul euro200 a beneficiarilor este prevăzută pentru data de 30 de mai. În perioada 31 mai – 20 iunie se depun și se evaluează contestațiile, iar data de 4 iulie este termenul-limită pentru afișarea listei finale (aprobată prin ordin de ministru) pe pagina web menționată anterior.

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se face în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, iar utilizarea acestor bonuri, la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019.

Reamintim că programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. În cei 15 ani de funcționare, peste 300.000 de elevi şi studenţi au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.