Noi soluţii pentru sprijinirea copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA) vor fi elaborate de reţeaua de ONG-uri “RO TSA”, care a fost lansată miercuri la Bucureşti, urmărindu-se dezvoltarea de servicii socio-medicale adecvate şi facilitarea schimbului de informaţii şi experienţă.
Iniţiatorii doresc să atragă atenţia comunităţii şi factorilor decidenţi asupra problematicii autismului, scrie Agerpres.ro.
Organizaţiile membre ale reţelei vor lua parte la cursuri de advocacy, desfăşurate în fiecare regiune de dezvoltare, cu scopul de a forma competenţele necesare analizării şi evaluării politicilor publice existente şi formulării de noi iniţiative.
Ulterior, ei se vor întâlni cu decidenţi politici în cadrul a trei grupuri interministeriale, în cadrul cărora vor prezenta rezultatele analizelor şi evaluărilor făcute şi vor pune pe agenda oficială politicile alternative concepute şi selectate.
Totodată, reţeaua va susţine crearea şi îmbunătăţirea unor mecanisme de finanţare a serviciilor din sfera TSA de către autorităţile locale şi centrale.
În prezent, “RO TSA” reprezintă, la nivel naţional, o coaliţie de 60 organizaţii neguvernamentale active în sistemul de furnizare de servicii integrate şi personalizate (sociale, educaţionale şi de sănătate) adresate copiilor cu TSA şi familiilor acestora.
Reţeaua beneficiază de susţinerea a 67 de instituţii publice – inspectorate şcolare judeţene, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, centre judeţene de resurse şi asistenţă educaţională – ai căror reprezentanţi participă la activitatea grupurilor de lucru.
“Odată constituită, reţeaua va produce, în primul rând, forumuri şi grupuri de lucru interne în care se vor pune la punct proceduri, protocoale şi metodologii de funcţionare şi dezvoltare a activităţilor. Se vor forma apoi, pentru membrii reţelei, competenţele necesare analizării şi evaluării politicilor publice existente în domeniul TSA”, a declarat Svetlana Ilescu, manager de proiect, citată într-un comunicat remis presei.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Help Autism, Daniela Bololoi, noul proiect aduce un concept inovator şi un obiectiv ambiţios pentru România unde “diagnosticul, tratamentul şi serviciile de suport pentru copiii afectaţi de TSA sunt dificil de realizat”.
“Astăzi, sistemul de intervenţie se confruntă cu multiplele probleme, plecând de la finanţarea şi bugetarea structurilor subordonate ministerelor relevante şi terminând cu lipsa standardelor ocupaţionale, a specialiştilor şi formării profesionale în domeniu”, a declarat Bololoi, potrivit comunicatului de presă.
Crearea reţelei este parte a proiectului “Creşterea implicării ONG-urilor şi partenerilor sociali în promovarea politicilor publice alternative pentru copiii cu TSA”, lansat anul trecut, a cărui valoare totală este de 999.137,19 lei, din care finanţare nerambursabilă de 978.589,97 lei.