Medicii de familie din România îşi exprimă public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, “fapt care aruncă medicina de familie în criză”, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, Agerpres.roGERPRES, de conducerea Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF).

Potrivit sursei citate, cabinetelor medicilor de familie din România li s-a alocat în 2018 un buget cu 17 la sută mai mare faţă de 2017, creştere care a dus doar la “supravieţuirea” cabinetelor.

“În condiţiile în care personalul medical (medici şi asistenţi medicali) din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au aşteptat o reparaţie a acestor inechităţi. S-a sperat că guvernanţii vor dispune măsurile reparatorii promise cu ocazia rectificării bugetare din august 2018, respectiv alocarea financiară pentru anul 2019. A fost motivul pentru care medicii de familie au depus eforturi să asigure funcţionarea cabinetelor de medicină de familie în condiţiile în care nu s-au putut asigura creşteri salariale pentru angajaţi (asistenţi medicali şi alte categorii de personal) similare cu cele din sistemul bugetar şi nu s-au putut face investiţii”, se arată în comunicat.

Conducerea SNMF a adăugat că în proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de 6 la sută faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creşterea costurilor generată de inflaţie.

“Argumentele noastre care demonstrează necesitatea echilibrului în sistemul medical şi implicit necesitatea creşterii finanţării in asistenţa medicală primară, nu au determinat reacţiile fireşti în rândul unor decidenţi preocupaţi de starea de sănătate a populaţiei şi de accesul la servicii medicale. Prin subfinanţarea sistematică a medicinei de familie se pune în pericol existenţa acestui sector medical şi implicit pacienţii, motiv pentru care ne aflăm în situaţia de a căuta soluţii alternative pentru asigurarea supravieţuirii cabinetelor”, mai precizează comunicatul de presă.

Conducerea SNMF şi-a exprimat speranţa că Guvernul şi Parlamentul vor înţelege că au “obligaţia” de a asigura sănătatea populaţiei şi accesul la servicii de sănătate.

“Sperăm că ne vor susţine solicitările prin iniţierea şi susţinerea unui amendament pentru creşterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel că înţeleg importanţa sectorului de asistenţă medicală primară. Considerăm că interesul pacienţilor şi dreptul la o practică medicală eficientă sunt motivaţii serioase care vor depăşi barierele administrative şi politice”, se subliniază în comunicatul de presă semnat de preşedintele SNMF, medicul Dina Mergeani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.