Cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurității, Dorna și Salvați Copiii au anunțat dotarea, pe parcursul anului 2018, a 10 maternități din România cu echipamente de specialitate necesare îngrijirii medicale a copiiilor născuți prematur. Donațiile, realizate ca parte a campaniei Grijă pentru copii „Job de o secundă”, au fost în valoare de 100.000 de euro.
De la data lansării campaniei Grijă pentru copii și până în prezent, Dorna și Salvați Copiii au dotat 60 de maternități din țară cu 86 de echipamente medicale de specialitate pentru îngrijirea nou-născuților prematur, în valoare aproximativă de 700.000 de euro.
Provocarea „Job de o secundă”, parte a campaniei de responsabilitate socială Grijă pentru copii, demarată încă din anul 2013 de Dorna și Salvați Copiii, a pornit de la faptul că, pentru majoritatea dintre noi, o secundă, luată separat, nu înseamnă foarte mult, însă, pentru copiii născuți prematur, ea poate însemna totul. Astfel, în debutul campaniei, Dorna și-a îndemnat consumatorii să își ia un job de o secundă și să ofere o clipă din timpul lor copiilor născuți prematur.
Peste 578.000 de oameni s-au implicat în campanie și și-au luat un job de o secundă, arătându-și astfel, susținerea pentru lupta pentru viață a bebelușilor născuți înainte de termen.
„Le mulțumim tuturor celor care și-au luat un job de o secundă. Peste jumătate de milion de oameni și-au arătat suportul pentru cauză, iar acest lucru nu face decât să ne arate că suntem pe drumul cel bun. Nicio secundă nu a fost irosită! Sperăm că toată susținerea lor, alături de noile echipamente medicale de specialitate pe care Dorna le-a donat către maternitățile din țară anul acesta, să contribuie la obiectivul nostru comun: acela de a ajuta bebelușii născuți prematur să primească îngrijirea și atenția de care au nevoie”, spune Daria Gonța, Senior Brand Manager, Coca-Cola România.
În urma campaniei din acest an, „Job de o secundă”, Dorna și Salvați Copiii au donat echipamente în valoare de 100.000 de euro, către 10 spitale din țară, care aveau nevoie de ele: Spitalul Județean Oradea, Spitalul Județean de Urgență Brăila, Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București, Spitalul Județean Călărași, Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul Județean de Urgență Sfântu Gheorghe, Spitalul Municipal Petroșani, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul Municipal Fălticeni și Spitalul Municipal de Urgență Bârlad.
Maternitățile din cadrul acestor spitale au beneficiat de dispozitive medicale precum incubatoare de terapie intensivă, incubatoare deschise cu modul de resucitare, incubatoare închise și mese radiante.
„Nașterea prematură rămâne cea mai importantă cauză a mortalității copiilor cu vârsta de până în 5 ani, determinând mai mult de un milion de decese anual, la nivel mondial. Mai mult de o jumătate dintre acești bebeluși ar putea fi salvați cu ajutorul echipamentelor medicale performante, precum cele pe care Dorna, împreună cu Salvați Copiii, le donează anual maternităților din România. De Ziua Prematurității, Salvații Copiii vrea să le amintească oamenilor că putem combate această statistică sumbră, implicându-ne în astfel de campanii”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Campania „Grijă pentru copii” a fost lansată de Dorna și Salvați Copiii în anul 2013, în scopul susținerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților prematur. Lista completă a maternităților dotate în cadrul campaniei este disponibilă pe site-ul dorna.ro: http://www.dorna.ro/ro/grija-pentru-copii/maternitati.