Aparatura medicală veche sau chiar lipsă este una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a cărei rată menține țara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană. Este și cazul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București, unde medicii sunt nevoiți să salveze viețile prematurilor de multe ori cu ”mâinile goale”, pentru că dintre cele doar cinci incubatoare disponibile, două sunt mai vechi de 10 ani, iar trei dintre cele șase ventilatoare neonatale au depășit deja 18 ani vechime. Este motivul pentru care Salvați Copiii România dotează secția de terapie intensivă neonatală a spitalului cu aparatură modernă, ce constă într-un incubator și două monitoare, în valoare de 34.400 de Euro.
Doar trei mese de terapie (din cinci) au o vechime sub 10 ani, în condițiile în care la Spitalul Grigore Alexandrescu ajung, anual, peste 180 de nou-născuți cu patologii complexe și afecțiuni severe medico-chirurgicale: malformații congenitale digestive, pulmonare, renourinare, cerebrale dar și sepsisuri severe, insuficiențe de organe și chiar și arsuri. Aproximativ 70% dintre pacienții care ajung la unitatea spitalicească – din toate maternitățile din București, din județele limitrofe, dar uneori și din județe mai îndepărtate, cum este Sibiul – sunt prematuri de diferite grade sau nou-născuți cu greutate mică.
Este cea de-a treia dotare pe care Organizația Salvați Copiii o face la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, iar valoarea totală a echipamentelor donate se ridică la suma de 63.400 Euro. Suma necesară pentru achiziționarea incubatorului și a celor două monitoare din anul 2018 a fost donată de Fox România, la care s-au adăugat fondurile strânse din partea alergătorilor participanți la Semimaratonul București, Bosch și Baker Tilly.
Această dotare are loc în al șaptelea an al campaniei de reducere a mortalității infantile, în care Salvați Copiii dotează cu 122 de echipamente medicale 37 de maternități. Astfel, până la sfârșitul anului 2018, bilanțul programului va cuprinde 88 de maternități dotate cu 515 echipamente, pentru salvarea a 42.000 de prematuri.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat: ”Pentru copiii veniți pe lume prea devreme, un minut de intervenție prea târziu se poate tranforma în tragedie. Este greu de acceptat că o țară cu instituții europene are maternități unde un copil poate să moară, pentru că nu există aparatură medicală performantă. Este greu de îndurat să fii medic, să îți dedici noapte și zi salvării prematurilor, dar să nu ai la îndemână o masă de terapie modernă. De aceea, Salvați Copiii și-a asumat această misiune, pentru că nimeni nu are voie să asiste impasibil la moartea copiilor în maternități, din lipsă de aparatură medicală”.
În cei șapte ani de când derulează programul de combatere a mortalității infantile, Salvați Copiii a ajuns să doneze aparatură performantă în multe maternități, dar efortul trebuie să continue, pentru că, de cele mai multe ori, de un incubator sau de un aparat de suport respirator depinde viața celor născuți prea devreme pentru un sistem medical vulnerabilizat.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: ”Când am demarat programul de combatere a mortalității infantile în 2010, nu știam exact dimensiunile situației. Am început în comunități, am identificat nevoile din fiecare maternitate în parte, am construit parteneriate cu medicii și iată-ne în al șaptelea an de campanie, mai încăpățânați și mai determinați să facem tot ce ne stă în putință pentru a schimba datele sumbre ale mortalității infantile. Un mare câștig pentru noi – dar și pentru societate – a fost sprijinul civic, implicarea companiilor, într-un cuvânt: solidaritatea. E o lecție pe care copiii prematuri ne-au predat-o tuturor”.
Ultimul proiect național guvernamental de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate sunt deja defecte și nu mai pot fi folosite.
„În ultimii 4 ani, Organizația Salvați Copiii și colaboratorii săi au schimbat în mod spectaculos existența pacienților cât și a personalui secției noastre! Cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță donate, au contribuit esențial la modernizarea secției și implicit la supraviețuirea și vindecarea mai rapidă a sute de pacienți nou-născuți.”, a subliniat Doamna Dr. Ana Maria Brădeanu, Șeful Secției de terapie intensivă neonatală.
“Considerăm că este de datoria noastră ca o parte din veniturile firmei FOX, al doilea producător național de mezeluri, să se întoarcă către comunitatea care le-a generat. Ne face o deosebită plăcere să știm că în 2018 am putut susține achizitionarea unui incubator și a unei părți dintr-un monitor pentru Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Ca și până acum, lăsăm faptele să vorbească pentru noi. Investind în echipamente moderne pentru spitalul de copii, investim, de fapt, în generațiile viitoare, în viitorul nostru”, a declarat Sorin Ichim, Directorul de Marketing al Fox România.
Amalia Năstase, Ambasador al campaniei, a vorbit despre un mecanism pe care companiile îl au la îndemână pentru a salva viața prematurilor: „Salvați Copiii intervine concret și consistent, iar noi putem ajuta la rândul nostru, utilizând mecanismul de redirecționare a 20% din impozitul pe profit al companiilor. Acesta reprezintă un real ajutor pentru continuarea campaniei de dotare a maternităților cu aparatură vitală de ultimă generație necesară pentru salvarea vieților celor mici”.
Companiile pot sponsoriza Organizația Salvați Copiii, potrivit Codului Fiscal, astfel:
– Societățile Comerciale plătitoare de impozit pe profit vor scădea sumele aferente din impozitul pe profitul datorat, la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0,5% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat.
– Microîntreprinderile vor scădea sumele aferente din impozitul pe venit datorat, până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe venit datorat trimestrial.
Contractul de sponsorizare se poate descărca de pe site-ul Salvați Copiii: https://www.salvaticopiii.ro/implica-te/companii/directioneaza-20-din-impozitul-pe-profit