Asociația Designers, Thinkers, Makers lansează o invitație de participare la o ședință de bloc generală. Pe ordinea de zi: amenajarea spațiilor commune și a intrării în bloc. Workshop-ul se adresează tuturor locatarilor cu spirit de inițiativă și în mod special celor care au o funcție în asociațiile de proprietari. Schimbăm orașul scară cu scară.

Pe 24, 25 și 26 octombrie, de la ora 19:00, la spațiul comunitar „La Firul Ierbii”, Splaiul Unirii nr. 160, cu intrare din str. Abatorului (la 10 minute de metrou Timpuri Noi sau Mihai Bravu), vor avea loc trei sesiuni de informare susținute de arhitecta Alexandra Mihailciuc. Participanții vor afla care sunt pașii de făcut pentru reamenajarea spațiilor comune, ce intervenții mici aduc schimbări mari, de ce este important să fie implicat un arhitect în procesul de reamenajare a unei scări de bloc, care sunt costurile, care sunt materialele, dar mai ales care sunt dificultățile unui astfel de proiect și cum pot fi ele depășite.

Arhitecta Alexandra Mihailciuc este coordonatorul proiectului pilot de amenajare a unei scări de bloc și va împărtăși în cadrul Atelierului de resuscitat scara blocului, toate informațiile care au contribuit la succesul proiectului și avantajele de care se bucură comunitatea.

Informațiile despre Atelierele de resuscitat scara blocului pot fi accesate si pe facebook:
https://www.facebook.com/events/1079859168855161/

Proiectul BLOC.UNBLOCK este organizat de Asociația Designers, Thinkers, Makers și finanțat de Asociația Fondului Adminstrația Fondului Cultural Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.