Ministrul Educației Naționale a aprobat setul de standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor prin ordinul nr. 5.510/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 817/24.09.2018. Acest tip de reglementare reprezintă o premieră în legislația din domeniul învățământului superior din România, oferind un sistem standardizat de asigurare a calității în privința acordării titlurilor de doctor.

Prin aprobarea acestui ordin, Ministerul Educației Naționale urmărește creșterea calității învățământului universitar românesc și fundamentarea unor repere clare pentru sistemele de evaluare la nivelul ciclului de studii universitare de doctorat. În acest mod, este asigurată trasabilitatea ciclului de pregătire pentru studenții doctoranzi, în vederea obținerii titlului universitar de doctor.

Standardele minimale pentru acordarea titlului de doctor au fost elaborate în baza propunerilor înaintate de comisiile de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) și au în vedere specificitatea domeniilor acoperite de aceste comisii, conform nomenclatorului domeniilor de studii universitare de doctorat. Totodată, aceste standarde minimale asigură și omogenizarea sistemelor de evaluare la nivelul comisiilor de specialitate din CNATDCU. Subliniem faptul că instituțiile de învățământ superior, în baza autonomiei universitare, pot aproba standarde specifice, dar acestea trebuie să includă criterii superioare celor stipulate în acest ordin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.