Conform CNN, Tel Aviv este cea mai potrivită destinație pentru călătoriile la începutul verii. Temperaturile favorabile, costurile vacanțelor cu mult sub nivelul altor țări aflate în plin sezon turistic, plajele de calitate superioară și activitățile disponibile sunt doar câteva dintre motivele acestei reușite. Lista scurtă a CNN include și orașele St Petersburg în Rusia, Split în Croația, Lacul Powell, Arizona și Utah din SUA.
Potrivit CNN, primăvara și toamna sunt sezoanele accesibile pentru a vizita Tel Aviv. Vara, deși este sezonul de vârf, rămâne cea mai populară perioadă a anului din punct de vedere turistic, deoarece majoritatea europenilor optează pentru coasta Mării Mediterane a Israelului.
Pe lângă plaje și coasta Mării Mediterane, un alt motiv pentru a alege Tel Aviv este valoarea istorică semnificativă și patrimoniul cultural abundent al acestui oraș. Una dintre atracțiile sale turistice majore este Orașul Alb, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO din 2003. CNN recomandă explorarea orașului, vizitatorii putând admira peste 4.000 de clădiri construite în stilul Bauhaus. Recomandările includ și Casa Bialik, fosta casă a poetului național Hayyim Nahman Bialik, transformată în prezent într-un muzeu.
Pentru activităti mai relaxante, cum ar fi cumpărăturile și degustarea alimentelor locale, piața Jaffa și piața Carmel sunt locurile preferate de turiști și localnici deopotrivă.
Temperaturile variază între 20 și 27 grade Celsius, iar printre cele mai populare plaje CNN listează: plaja Bograshov pentru distracție și plaja Mezizim pentru relaxare.
Israelul este o destinație importantă de călătorie pentru turiștii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel și-a concentrat eforturile pe promovarea orașelor Tel Aviv și Ierusalim ca două destinații de city break într-o singură vacanță, oferind experiențe multiculturale, o viată de noapte intensă, delicii gastronomice și posibilități pentru turismul de aventură. Peste 60 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv și Eilat de principalele aeroporturi din România – București, Timișoara, Cluj, Iași și Sibiu (din luna iulie, 2018). 2018 comparativ cu 2016 a înregistrat o creștere cu 152% a turiștilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive și pentru anul 2018.