Lotul olimpic de filosofie a obținut două mențiuni la a XXVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie (IPO), desfăşurată în perioada 23-27 mai în localitatea muntenegreană Bar.

Performanța a fost realizată de elevii Iulia Natalia Mitrache (Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți) și Ștefan Capmare (Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Onești, jud. Bacău).

Cei doi liceeni au fost selectați în urma rezultatelor înregistrate la Olimpiada Naţională de Filosofie (premiul I și premiul al II-lea) şi la testul de limbă străină.

Tema generală a competiţiei din acest an a fost Environment (Mediu înconjurător) şi a prilejuit prezentări şi dezbateri academice, atât pentru elevi, cât şi pentru profesorii prezenţi. La evaluarea lucrărilor au participat prof. Elena Florina Oțet (Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din București), membru fondator al competiției și membru al juriului internațional și prof. Eugen Stoica, membru al juriului și comitetului internațional.

Au participat peste 100 de concurenți din 50 de ţări (Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud). Olimpiada Internaţională de Filosofie a fost înfiinţată în 1993 la iniţiativa unui grup de profesori din Bulgaria, Germania, Polonia, România, Turcia şi Ungaria şi este oficial recunoscută de UNESCO.

România a participat la toate ediţiile organizate până în acest moment şi a găzduit de două ori această olimpiadă: în 1998, Braşov, şi în 2008, la Iaşi. Ediția următoare a IPO se va desfășura în Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.