80 de copii și tineri au beneficiat de tratamente și servicii medicale și alți 160 au primit consiliere privind obiceiurile de viață sănătoasă, in cadrul programului „Sănătate pentru o viață mai bună”, derulat de Fundația Hope and Homes for Children și NN.
Programul a fost implementat pe parcursul unui an de zile și s-a axat pe acoperirea nevoilor legate de sănătate ale copiilor vulnerabili: atât facilitarea accesului la serviciile medicale de bază și de specialitate, cât și derularea de campanii de consiliere și educație pentru adoptarea unui stil de viață mai sănătos.
Beneficiarii direcți ai fondurilor donate au fost copiii și tinerii instituționalizați, cei care locuiesc în casele de tip familial, cei care frecventează centrele de zi, precum și copiii și mamele aflate în centrele de primire în regim de urgență, dar și tinerii care au părăsit sistemul de protecție.
Pe parcursul anului 2017, programul a acoperit costurile pentru diverse necesități medicale și intervenții de specialitate pentru 40 de copii și tineri, tratamente stomatologice pentru 20 de tineri ieșiți din sistemul de protecție și campanii de consiliere pentru 160 de copii și familiile lor, incluși în programele Fundației de prevenire a abandonului din cinci județe: Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani și Iași. Au fost asigurate îngrijirea și tratamentele esențiale pentru copiii bolnavi cronic și tratamente și intervenții medicale pentru tinerii dezinstituționalizați.
În cadrul programului au fost organizate excursii și alte activități de recreere și socializare pentru copiii cu nevoi speciale din județele Iași și Suceava. Copiii din Suceava au vizitat Maramureșul, s-au plimbat cu mocănița și au participat la activități ecologice, iar copiii din Iași au vizitat diverse mănăstiri, muzee și târguri din județ și au fost implicați în diferite activități legate de mediu. Toate aceste acțiuni au fost realizate și cu sprijinul autorităților locale.
”Toți copiii trebuie încurajați și susținuți permanent să aibă o viață sănătoasă atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, sănătatea fiind o condiție esențială pentru dezvoltarea lor armonioasă. De aceea, în baza angajamentului NN față de societate, ne propunem să ajutăm copii și familii vulnerabile să aibă acces cel puțin la serviciile medicale de bază de care au nevoie și de care le este dificil să beneficieze. Ne bucurăm că, împreună cu Hope and Homes for Children, putem contribui la ameliorarea stării de sănătate și bunăstării acestor copii, astfel încât ei să aibă șansa să-și atingă potențialul în viitor”, spune Anna Grzelonska, CEO NN Asigurări de Viață.
Familiile aflate în dificultate nu au, în majoritatea cazurilor, acces la serviciile medicale primare sau de specialitate pentru copii, mai ales din cauza lipsei de informații privind serviciile medicale sau, efectiv, din cauza inexistenței acestor servicii în anumite zone. La acestea se adaugă lipsa resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor pe care le implică anumite analize, tratamente și intervenții.
Astfel, după primele 6 luni de implementare cu succes a programului „Sănătate pentru o viață mai bună”, au fost alocate resurse financiare și pentru sprijinirea copiilor din familiile expuse riscului de abandon. Cu ajutorul acestor fonduri, 10 copii din 3 familii din județul Bacău, 23 de copii din 7 familii din județul Iași și 5 copii din 5 familii din Maramureș au fost incluși în programul de prevenire a separării copilului de familie derulat de Hope and Homes for Children.
”Sărăcia nu înseamnă doar mai puține jucării, pentru un copil din trei din România, sărăcia înseamnă în primul rând o sănătate precară care-i va marca întreaga viață. În absența unui program care să-i învețe să aibă grijă de sănătatea lor și să le ofere acces la servicii medicale primare, copiii săraci de azi vor fi tinerii lipsiți de șansă de mâine. Prin programul derulat în parteneriat cu NN, 80 de tineri și-au recâștigat dreptul la un viitor și speranța pentru o viață mai bună”, a declarat Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare, Hope and Homes for Children.