România se află printre ţările cu cele mai multe mame minore din UE, depăşind chiar nouă ţări africane, dar şi cu cele mai multe decese ale copiilor sub 5 ani (cauzat de naşterile precoce ale româncelor). Acestea sunt doar câteva dintre efectele lipsei educaţiei sexuale în şcoli, atrage atenţia „Salvaţi Copiii“ în contextul în care Legea care interzice predarea disciplinei va intra la vot în Senat.
Educaţia sexuală în şcoli este necesară, într-o țară unde fenomenul mamelor minore (“copii cu copii”) este îngrijorător. În contextul în care Camera Deputaţilor, ca for decizional, urmează să voteze un proiect de lege adoptat tacit de Senat, care stipulează restricţionarea educaţiei sexuale în şcoli, prin aceea că devine necesar acordul expres al părintelui, sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea, Organizaţia Salvaţi Copiii România îşi manifestă îngrijorarea şi atrage atenţia asupra unui fenomen grav, cauzat în principal de lipsa educaţiei sexuale, şi anume mamele minore.
ROMÂNIA ÎNREGISTREAZĂ O RATĂ A NAȘTERILOR ÎN ADOLESCENȚĂ MAI MARE DECÂT ÎN 9 ȚĂRI AFRICANE
Potrivit unui raport al organizaţiei internaţionale Save the Children, care include un index global al ţărilor unde copilăria este mai mult sau mai puţin ameninţată, România ocupa locul 52 din 172, situându-se sub țări ca Ucraina, Kazahstan, China, Serbia, Oman, Muntenegru, Liban, Tunisia, Bulgaria, Mauritius, Iordania (medie superioară României).
Dintre toţi indicatorii urmăriţi în raport, mortalitatea infantilă şi rata naşterilor înregistrate în rândul adolescentelor sunt cele mai îngrijorătoare. Ţara noastră se număra printre ţările europene cu cel mai ridicat număr de decese ale copiilor sub 5 ani (11,1 la mie), iar din 1.000 de adolescente între 15 şi 19 ani, 34 sunt mame.
Efect al lipsei accesului la îngrijiri şi educaţie pentru sănătatea sexuală şi a reproducerii, rata naşterilor înregistrate în rândul adolescentelor între 15 şi 19 ani este cea mai îngrijorătoare, România înregistrând aşadar 34 de naşteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o situaţie relativ mai gravă: Bulgaria şi Georgia, cu valorile de 36,8, respectiv 38,3 de naşteri.
Este un semnal de alarmă faptul că România se confruntă cu un număr mai mare de naşteri în adolescenţă decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3) și Mauritius (28,3).
COMITETUL ONU PENTRU DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE ŞI CULTURALE A ATRAS ATENȚIA GUVERNULUI ROMÂNIEI ASUPRA URGENȚEI ADOPTĂRII UNEI STRATEGII NAŢIONALE PENTRU A ASIGURA ACCESUL LA EDUCAŢIE SEXUALĂ
În plus, datele Eurostat (2015) arată că, în Uniunea Europeană, România înregistrează cel mai mare număr de naşteri cu mame între 10 şi 17 ani (9,282 de naşteri, adică 4,7% din totalul naşterilor din 2015, din care 676 erau minore între 10 şi 14 ani).
Această situaţie a determinat Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale să atragă atenţia Guvernului României că a devenit urgentă adoptarea unei strategii naţionale pentru a asigura accesul la educaţie sexuală şi consiliere privind sănătatea reproductivă pentru tinerele şi adolescentele din ţară, inclusiv prin implementarea unui program comprehensiv și obligatoriu privind sănătatea sexuală și a reproducerii în școli.
PROPUNEREA LEGISLATIVĂ ÎNCALCĂ PRINCIPIUL CONSTITUȚIONAL AL INTERESULUI SUPERIOR AL COPILUI
Salavati Copiii reaminteste că, potrivit Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (art. 46, alin. 3, lit. i), organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor. De asemenea, Convenția ONU cu privire la drepturile copilului stabilește că România, ca stat semnatar, este obligată să asigure aplicarea efectivă a dreptului copilului la sănătate prin ”crearea serviciilor de medicină preventivă, de îndrumare a părinților și de planificare familială, și asigurarea educației în aceste domenii.”
Caracterul inechivoc și imperativ al textului juridic (”orice instituție publică”, ”sunt obligate”, ”toate măsurile necesare”, ”derularea sistematică”) reprezintă o ilustrare a aplicării responsabile a principiului interesului superior al copilului într-o sferă a vieții și dezvoltării individuale a copilului de o maximă importanță. Accesul copiilor la informații relevante privind sănătatea sexuală și a reproducerii are ca scopuri protecția lor împotriva oricărui potențial abuz sexual, prevenirea sarcinilor nedorite și formarea unui comportament adecvat și protectiv privind sexualitatea lor, astfel încât oricărui copil să-i fie respectat ”dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge”, se mai arata in comunicatul organizatiei Salvati Copiii.
Luând în considerare datele statistice prezentate mai sus, în măsură să provoace neliniștea tuturor celor preocupați de bunăstarea și protecția copiilor, dar și dreptul copilului de a fi informat corect și la timp asupra sănătății și protecției împotriva abuzului, considerăm că propunerea legislativă încalcă flagrant principiul interesului superior al copilului, cu precădere în ceea ce privește ”nevoile lor de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate” a căror împlinire presupune asigurarea din partea autorităților publice a unui ”regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”.