Editura Cartea Copiilor traduce în premieră în limba română „Păturica lui Jane” (Jane’s Blanket), singura carte pe care marele dramaturg Arthur Miller a dedicat-o copiilor. Noua apariţie, în varianta ilustrată de Sandrine Bonini, le explică celor mici, cu simplitate şi duioşie, că uneori trebuie să lase în urmă unele lucruri dragi pentru a crește.
De când s-a născut, Jane are o păturică roz, moale și călduroasă, de care nu se poate despărți. Trebuie s-o aibă alături tot timpul: în brațele mamei, la masă, la joacă sau în pătuț, când doarme. Dar Jane crește. Zi după zi, descoperă tot mai mult din lumea din jur. Zi după zi, poate să facă tot mai multe lucruri. Dar nici păturica roz nu rămâne la fel. Puțin câte puțin, se destramă şi se face tot mai mică, iar Jane își dă seama că totul se schimbă odată cu trecerea timpului.
Arthur Miller (1915-2005) este autorul unor binecunoscute piese de teatru care au marcat literatura americană a secolului XX, precum „Toţi fiii mei”, „Vrăjitoarele din Salem”, „Vedere de pe pod” sau „Moartea unui comis-voiajor”. În plus, în 1949, Miller a fost distins cu prestigiosul Premiu Pulitzer pentru Dramaturgie. De asemenea, Miller este cunoscut şi pentru controversata căsnicie cu actriţa Marilyn Monroe, alături de care a format un cuplu atipic timp de aproape cinci ani.
Povestea „Păturica lui Jane” a fost publicată în anul 1963, atunci când Arthur Miller era deja un autor consacrat. Numele personajului central, Jane, coincide cu numele celei mai mari fiice a lui Miller, cea care i-a fost probabil sursă de inspiraţie.
Sandrine Bonini, ilustratoarea acestei ediţii a cărţii, este absolventă a Şcolii de Arte Decorative din Paris. Înainte de a scrie şi ilustra cărţi pentru copii, Bonini a lucrat în cinematografie pentru filme de animaţie.
Cartea „Păturica lui Jane” este recomandată copiilor între 2 şi 7 ani și este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 29 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Poveşti cu prinţese”.