Aflată într-o vizită de lucru în județul Constanța, echipa Programului Național Cantus Mundi s-a întâlnit cu autoritățile locale în vederea formării de noi coruri în județ.
Unul dintre cele mai inedite coruri înscrise în acest program național va fi alcătuit din copii ai refugiaților și cetățenilor străini din Siria, Yemen, Armenia și Ucraina, actualmente stabiliți în Constanța. Aceștia s-au întâlnit cu reprezentanții Cantus Mundi în incinta Centrului “My Place” – Centrul Regional de Integrare a Străinilor și au demarat împreună acțiunea formării corului, care se va contura până la finalul anului 2017.
“Prin componenta sa de integrare socială, Cantus Mundi își propune să contribuie activ la incluziunea firească în societatea noastră a acestor copii cărora le-a fost șters zâmbetul de pe față. Avem convingerea că prin muzică putem depăși barierele culturale și lingvistice ale unui mediu nou, pentru a-i ajuta pe cei mici să-și recâștige copilăria”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”.
Corul nou înființat va fi găzduit de Centrul “My Place” și coordonat de un dirijor Cantus Mundi. Specialiștii Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” și ai Programului Național Cantus Mundi vor oferi atât consultanța profesională, cât și sprijinul logistic pentru buna desfășurare a activității primului cor de copii refugiați din România.
Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. La 100 de ani de la Marea Unire, Programul Național Cantus Mundi, desfășurat de Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, își propune să existe coruri în fiecare școală din România