Litoralul românesc a crescut, din punct de vedere statistic, cu 5% în acest an față de 2016, iar aproximativ 15% dintre spațiile de cazare închiriate au fost reprezentate de locuințele private, potrivit unui comunicat de presă al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
“Fără voucherele de vacanță promise de Guvern, nepromovat de Ministerul Turismului și rămas la mâna vremii capricioase, litoralul a crescut statistic cu 5% în acest sezon. Conform datelor statistice furnizate de INSSE, până la finele lunii iulie 2017, s-a înregistrat o creștere de 5% a numărului turiștilor, comparativ cu anul 2016. Mamaia, Eforie Nord și Venus au fost stațiunile cu cea mai mare cerere, iar la polul opus s-au situat Costinești, Neptun și Eforie Sud. Se simte o tendință de creștere a numărului de turiști în sudului litoralului față de anii anteriori, mai ales a turiștilor familiști. FPTR aproximează că 15% dintre locuințele private din stațiunile și orașele de pe litoral se închiriază în timpul sezonului estival, ceea ce generează un număr foarte mare de persoane cazate, ducând la o aglomerare a stațiunilor și la o concurență neloială pentru structurile clasificate. Nu se știe care este volumul turismului nedeclarat și necuantificat, câte mii de apartamente sunt neclasificate și care operează în regim de închiriere (Mamaia), câtă capacitate de cazare oferă localnicii (Eforie Nord și Sud, Vama-Veche, 2 Mai etc.), mai ales că numărul lor crește puternic de la an la an”, se arată în comunicatul citat.
Conform Federației, topul celor 10 țări de proveniență a turiștilor străini, care au sosit pe litoralul românesc, în luna iulie 2017, a fost: Germania, SUA, Israel, Franța, Polonia, Regatul Unit, Italia, Belgia, Austria și Republica Moldova.
Datele Ministerului Turismului relevă faptul că, la 1 septembrie 2017, în stațiunile de pe litoralul românesc, inclusiv Constanța, Eforie și Mangalia, erau 1.510 structuri de cazare clasificate, care aveau 49.201 de spații de cazare și puneau la dispoziție un număr de 107.112 locuri de cazare. Dintre locurile de cazare, cele mai multe (62.100) sunt reprezentate de locuri în hoteluri, iar restul de 45.012 de locuri de cazare sunt în vile, campinguri, hosteluri.
“Începutul sezonului 2017 a debutat cu un grad de ocupare de aproximativ 60% datorită biletelor vândute prin sistemul early booking. La sfârșitul lunii iulie 2017 însă, gradul de ocupare, a scăzut cu până la 20%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În a doua decadă a lunii august și începutul lunii septembrie gradul de ocupare a fost la fel, comparativ cu cel de anul trecut. Odată cu reîntoarcerea vremii bune, dar și prin păstrarea tarifelor de vârf de sezon sș de sezon intermediar dincolo de perioada consacrată, hotelierii au reușit să reducă din deficit. Deși numărul de turiști a crescut statistic cu 5% în comparație cu anul trecut, care a fost unul “excepțional”, profitul nu l-a depășit pe cel din anul anterior, fiind chiar mai scăzut. Cauzele au fost creșterea fondului de salarii, creșterea costurilor pentru utilități, dar și creșterea prețului alimentelor”, menționează FPTR.
În același timp, patronatele din turism amintesc de importanța pe care ar trebui să o aibă atractivitatea destinației de vacanță pentru turiști atunci când vremea este nefavorabilă.
“În situațiile în care litoralul se confruntă cu vremea rea, ca în acest sezon, o importanță foarte mare pentru un grad de ocupare bun o reprezintă atractivitatea destinației turistice. Atât timp cât turistul potențial știe că nu are posibilități suplimentare de petrecere a timpului în destinație, atunci când vremea nu permite accesarea serviciilor de plajă, aceștia preferă să-și anuleze sejurul. Dacă destinația turistica ar oferi posibilități de distracție (centre de distracții in-door, mall-uri, spectacole dedicate copii, cabaret, cazino, spectacole sau restaurante cu specific care oferă programe dedicate ș.a.m.d), decizia turiștilor de a veni la mare nu ar depinde în măsura atât de mare de vreme. Aceste facilități se găsesc, din păcate, într-o mică măsură doar în Mamaia-Constanța și foarte puțin în restul stațiunilor”, susțin reprezentanții FPTR.
În viziunea FPTR. “o parte dintre investitori vor reinvesti profitul obținut în 2017, în special din nordul zonei Mamaia, a zonei Năvodari și în sudul litoralului, unde vor fi interesați de noi investiții”.
În privința tarifelor, patronatele din turism consideră că acestea vor rămâne aproximativ la fel sau vor crește cu maximum 5%.