Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat joi la Antena 3 că după ce Editura Didactică va ajunge în subordinea MEN, competiția pentru manuale va fi “mutată” între autori.

“Noi avem manuale în România de pe vremea domnului Marga, de 20 de ani. Cu această ultracompetiție între autori este învățământul mai bun ca acum 20 de ani? Vom muta competiția pentru manuale între autori. Autorii pot să scrie manualele, dar noi trebuie să ne asigurăm, ca stat, prin Editura Didactică și Pedagogică, de faptul că nu mai am întârzieri de manuale la clasă”, a spus Pop.

Întrebat când vor ajunge manualele de clasa a V-a în școli, ministrul a spus în 90% dintre acestea vor fi pe băncile elevilor în 10 octombrie.

“În 10 octombrie vom avea 90% dintre ele. Vă asigur că vom avea resursă educațională pentru fiecare elev. Să nu mai facem erori de sistem, Editura Didactică și Pedagogică vine în subordinea MEN. În momentul în care avem actul normativ, în maximum o săptămână începem licitația pentru manualele de clasa a VI-a și pentru toate manualele de clasele I-V care nu au fost licitate. 100% rezolvăm problema. Prin Legea manualului școlar pe care o avem în programul de guvernare și pe care, așa cum am spus, săptămâna viitoare o vom lansa în dezbatere publică, vom finaliza această harababură a manualelor școlare și îi asigur pe toți părinții, elevii și profesorii că tot ceea ce va ajunge în ghiozdanul elevului, în fața elevului va fi certificat de cineva”, a afirmat demnitarul, citat de Agerpres.ro.