Regia Autonomă Editura Didactică și Pedagogică va fi reorganizată și se va numi Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA, care va avea ca scop îndeplinirea strategiei naționale privind editarea manualelor școlare, prevede un proiecte de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației.
Potrivit proiectului, Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA ar urma să fie societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat și „de interes național”, în subordinea Ministerului Educației.
„Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA are ca obiect principal de activitate editarea de: manuale școlare pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial, postliceal și universitar, în limba română și în limbile minorităților naționale, de lucrări pentru învățământul preșcolar; manuale pentru școli profesionale și de maiștri; tratate, lucrări de metodică și de pedagogie; lucrări în sprijinul învățământului pentru perfecționarea profesorilor și pentru activități individuale ale elevilor și studenților, originale și traduceri din alte limbi; materiale grafice în domeniul mijloacelor de învățământ, precum și alte lucrări necesare învățământului”, prevede proiectul de HG, scrie Agerpres.ro.
Totodată, Societatea Editura Didactică și Pedagogică poate desfășura complementar și alte activități conexe pentru realizarea obiectului său de activitate.
„Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va realiza manualele școlare la solicitarea directă a Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract”, prevede sursa citată.
Va fi condusă de adunarea generală a acționarilor, constituită din reprezentanții Ministerului Educației Naționale, și de către un consiliu de administrație format din cinci membri.
Reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor și membrii Consiliului de administrație ai Societății vor fi numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului Educației Naționale.
Conducerea executivă a Societății va fi asigurată de un director general.