Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2017. Situaţia statistică generală relevă că 108.252 de candidaţi (76,9%) au obţinut medii peste 5, rezultate superioare cu aproximativ două procente celor de anul trecut (75%). Dintre aceștia, 467 de candidați au încheiat examenul cu media generală maximă (10), număr aproape dublu față de 2016 (241). 32.460 de candidați (32,1%%) au obţinut medii sub 5. Pe tranşe de medii, cele mai multe – 13.061 – sunt cuprinse în intervalul 9 – 9,49.
Rata de participare a fost de 97,1%: 140.712 candidaţi prezenţi dintr-un total de 144.929 înscrişi. Șase elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.
La proba de Limba şi literatură română, 121.227 de candidaţi au primit note peste 5 (85,9%, rată superioară cu peste 3% celei din anul trecut). Dintre aceștia, 1.719 candidaţi au fost notați cu 10. La Matematică, 92.799 de candidaţi au avut note peste 5 (65,9%), dintre care 4.350 de candidați au primit nota 10.
Distribuţia pe judeţe a mediilor peste 5 în partea superioară (85%+) arată astfel: Brăila (92,4%), Cluj (90%), Municipiul Bucureşti (89,3%), Prahova (87,6%) şi Galaţi (85,5%). Rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (61,2%), Teleorman (63,5%), Mehedinţi (68%) şi Caraş Severin (69,6%).
Contestaţiile pot fi depuse în cursul acestei zile, pe tronsonul orar 16:00 – 20:00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 30 iunie.