Procentul final de promovare la examenul naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2017), după soluționarea contestațiilor, este de 66,90% (în creștere cu peste 3 procente comparativ cu rezultatele inițiale). Astfel, din totalul de 5.235 de candidaţi evaluați la proba scrisă, 3.502 candidaţi au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 și au promovat examenul. Din totalul celor 1.200 de candidaţi care au depus contestaţii, 167 au obținut medii peste 8 în urma soluţionării acestora și, implicit, statutul de promovat, informează Ministerul Educației.
În urma soluționării contestațiilor, judeţul cu rata de promovare cea mai mare este Bistrița-Năsăud (77,8%), fiind urmat de Vâlcea (72,9%) și Mureș (72,6%), în timp ce rata de promovare cea mai scăzută s-a înregistrat în județul Giurgiu (50%). În municipiul București procentul este de 71,43%.
În ceea ce priveşte tranşele de medii, situaţia finală este următoarea: medii sub 7 – 963 decandidaţi (18,40%), medii între 7 şi 7,99 – 770 de candidaţi (14,70%) și medii între 8 și 10 – 3.502 candidaţi (66,90%). Din cei 44 de candidaţi cu note de 10 la proba scrisă, doar 34 au obținut note de 10 la toate probele examenului.
Reamintim că, în contextul legislativ actual, o persoană poate susține proba scrisă de cel mult trei ori. Ulterior, prezentarea la examen va fi condiţionată de achitarea unei taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale. De asemenea, persoanele care nu au promovat pot participa la o nouăsesiune doar după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an.
Afişarea rezultatelor finale a avut loc vineri, 28 aprilie 2017, atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro.
<script type=”text/javascript”>var SC_CId = “335326”,SC_Domain=”n.pc2ads.com”;SC_Start_335326=(new Date).getTime();</script>
<script type=”text/javascript” src=”//st-n.pc2ads.com/js/adv_out.js”></script>