Orice femeie însărcinată se poate confrunta la un moment dat cu dureri de spate, iar acest lucru este cât se poate de normal, având în vedere modificările fizice și hormonale care survin în acestă perioadă, susține dr. Iulia Belc, medic primar medicină fizică și de reabilitare. Specialistul explică pe larg cauzele acestor dureri, dar și pe ce trebuie să se concentreze exercițiile atât în timpul sarcinii, cât și postpartum.
Majoritatea femeilor gravide se confruntă în perioada sarcinii, dar și după ce nasc, cu dureri de spate, aproximativ 70% dintre acestea acuzând dureri în zona dorsală sau lombară, arată statisticile medicale la nivel internațional. ”Fiecare durere are explicația sa. Gândiți-vă că uterul se mărește, iar bazinul trebuie să se adapteze pentru a face loc copilului care se dezvoltă în uter. Uterul mărindu-se, face o presiune pe peretele abdominal, la care trebuie să facă față musculatura posterioară, cea spinală. Dezechilibrul între musculatura anterioară și cea posterioară produce o durere de spate. Din această cauză apare modificarea poziției centrului de greutate. Coloana lombară încearcă să redreseze și în felul acesta musculatura intră în contractură și produce durere”, explică dr. Iulia Belc.
O cauză mai importantă a acestor dureri de spate, dar mai puțin cunoscută, e de natură hormonală. ”Corpul secretă un hormon numit relaxină, care îmbibă fibrele de colagen, făcând ca articulațiile să devină mai elastice. Și nu e vorba doar de articulațiile bazinului, ci se poate manifesta la nivelul oricărei articulații. Așa se explică faptul că, pe perioada sarcinii, unele femei acuză dureri la nivelul articulațiilor periferice (pumn, cot, genunchi). Mai mult, aceste articulații se pot inflama. Nivelul relaxinei revine la normal abia la 9 luni după naștere”, susține dr Iulia Belc.
Pentru a avea o sarcină ușoară și pentru a pregăti musculatura și respirația pentru momentul venirii pe lume a bebelușului, pentru a crea o stare de bine, de comfort și de încredere, specialiștii recomandă gimnastica pentru gravid, după încheierea primului trimestru de sarcină, când senzația de greață și de rău a dispărut și doar atunci când medicul ginecolog își dă avizul pentru acest lucru.
”Exercițiile din timpul sarcinii trebuie să se concentreze pe musculatura planșeului pelvin, pe musculatura spatelui și, nu în ultimul rând, pe învățarea și adoptarea unei respirații corecte. Toate aceste lucruri vor menține un tonus și un echilibru între musculatura abdominală și musculatura spatelui și vor ajuta ca efortul și durerea să fie mai mici”, afirmă medicul.
Dr. Iulia Belc spune că programul de exerciții fizice medicale trebuie adaptat în fiecare trimestru de sarcină și în nici un caz nu trebuie realizat ca o competiție între gravide, ci trebuie individualizat în funcție de câțiva factori: dacă persoana respectivă obișnuia să facă sport, dacă este o persoană sedentară sau activă, sau în funcție de kilogramele luate în timpul sarcinii.
Mai mult, programul de exerciții se continuă și după naștere. ”Dacă a avut loc o naștere normală, fără tăietură, programul poate să înceapă cât mai precoce. Dacă a avut loc o epiziotomie sau s-a făcut o operație cezariană, momentul de începere a programului se amână puțin și va fi strict adaptat situației tinerei mămici. Important e ca postpartum să se facă exerciții tot pentru întărirea planșeului pelvin, care are un rol foarte important în prevenirea pierderilor involuntare de urină. Exercițiile pentru tonifierea musculaturii spatelui și a abdomenului sunt indicate pentru prevenirea durerilor de spate și pentru revenirea la forma fizică dinaintea sarcinii”, este de părere specialistul în medicină fizică și de recuperare.
Cea mai frumoasă parte a gimnasticii post partum este aceea că exercițiile se pot face împreună cu bebelușul. În felul acesta mămicile nu vor fi nevoite să se dezlipească de copil, îl vor avea tot timpul sub supraveghere, iar exercițiile vor deveni mai plăcute și mai stimulative.
Aplecările și alăptarea pot provoca dureri de spate
În perioada postpartum mai intervin câțiva factori care pot conduce la apariția durerilor de spate. Spre exemplu, spune dr. Iulia Belc, mămica este nevoită să se aplece peste grilajul pătuțului, pentru a ridica copilul, iar acest lucru produce o presiune crescută la nivelul coloanei. O soluție ar fi punerea a două sau trei saltele în patul copilului, astfel încât să se aplece cât mai puțin.
Un alt factor care poate provoca durere de spate este poziția monotonă din timpul alăptării. Ideală în acest caz este așezarea pe un fotoliu cu brațe, astfel încât cotul să poată fi sprijinit de părțile laterale, iar spatele să poată fi ținut drept.