Un studiu recent al unei clinici private arată că 900.000 de români, adică 5% din populaţie suferă de depresie, iar la nivel mondial, sunt înregistrate 300 de milioane de cazuri. Depresia este o boală comună bolnavilor de cancer fiind întâlnită la unu din patru astfel de pacienţi.
“Depresia este o tulburare comună în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer, fiind de 2 – 3 ori mai frecventă decât la populaţia generală. Conform statisticilor, cel puţin un pacient din patru este atins de această afecţiune în timpul tratamentului pentru cancer”, se arată într-un comunicat de presă al clinicii care a realizat studiul.
Cauzele acestei boli sunt generate de mai mulţi factori legaţi de problema oncologică pe care pacientul o are.
“Problematica psihologică a pacientului oncologic este determinată de numeroşi factori, de la şocul diagnosticului, procesul înţelegerii părţii medicale, teama de moarte, procesul interior transformator în care multe din valorile anterioare şi credinţe se schimbă, până la traumele emoţionale nerezolvate care au generat apariţia bolii şi anxietatea, care afectează sistemul neuro-endocrin al organismului, având ca rezultat creşterea hormonilor de stres şi scăderea imunităţii. Totodată, boala generează efecte psihologice negative şi în rândul familiei sau aparţinătorilor pacientului, precum distres, riscul pierderii membrului familiei, relaţionare deficitară prin comunicare, compătimire, neînţelegerea şi neînsuşirea rolului de suport de care bolnavul are nevoie în perioada de recuperare”, reiese din comunicatul de presă, citat de Mediafax.ro.
Medicii îi îndeamnă pe pacienţi să apeleze la specialişti pentru a reuşi să depăşească problemele legate de depresie.