Premiera de balet contemporan la Opera Comica pentru Copii: “Pinocchio”Luna aprilie aduce o nouă producție în premieră la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii: baletul contemporan “Pinocchio”, inspirat din nuvela cu același titlu, scrisă de Carlo Collodi.
Premiera are loc sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17:00, și duminică, 9 aprilie, de la ora 11:00, următoarele reprezentații fiind programate pe 29-30 aprilie și 5-6 mai. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro. Coregrafia originală, semnată de Mihai Babușka, este pusă în valoare de scenografia Bogdanei Pascal.

În centrul acțiunii se află un băiețel pe nume Pinocchio, care a văzut lumina zilei în împrejurări impresionante. Un tâmplar bătrân, pe nume Geppetto, s-a apucat să sculpteze o marionetă în forma unui băiețel. Zâna Albastră i-a suflat viață și astfel, după multe pozne și întâmplări cu tâlc, Pinocchio a devenit un băiat harnic și cuminte, iar Geppeto, un tată fericit.

Personajele poveștii prind viață în interpretarea talentaților soliști Andrei Ardeleanu și Alexandru Chiș (Pinocchio), Tiberiu Pepenică și Ionuț Picincu (Geppetto), Theodora Munteanu și Andreea Vălean (Greierașa Cri-Cri), Cristina Babalâc și Delia Luca (Mama și Zâna Albastră), Mihaela Anica, Consuella Crăciun, Maria Savastre și Oana Vâlceanu (Zânele), Sabina Chirilă, Delia Luca și Andreea Soare (Vulpea cea șireată), Alexandru Ducan și Robert Ștefu (Cotoiul cel hoț), Mihai

Pricope (Mănâncă-Foc), Andrei Nicolae (Arlecchino), Sabina Chirilă și Theodora Munteanu (Pulcinella), Cristian Danu și Levi Szasz (Fitil, un băiat neascultător), Alexandru Ducan și Vicențiu Popescu (Directorul de circ) și Elena Chiriță (Balerina acrobată), alături de Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii și cu participarea elevilor Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din București.

“Există povești al căror mesaj, în timp, rămâne actual. Este și cazul lui Pinocchio, care în prezent se dovedește a fi o poveste atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem multe nasuri pe sus și lungi, multe sfori de păpușari, întâlnim cotoi hoți și vulpi șirete. Sper ca cei mici, care văd spectacolul, să-și amintească des mesajul pe care îl are Pinocchio pentru noi.”, a declarat Mihai Babușka, regizorul și coregraful spectacolului.

La începutul lunii iunie, va avea loc a treia ediție a festivalului “Opera Copiilor”, desfășurat în aer liber, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”. Tot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează a patra ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice), acțiune de colectare a jucăriilor din București, cu scopul de a fi donate de către artiștii OCC copiilor defavorizați de la mai multe școli speciale, centre de plasament și orfelinate.

Bucureștenii care doresc să doneze o jucărie, o pot face venind la sediul instituției (Calea Giulești 16), unde este amplasată o urnă-cadou, disponibilă publicului zilnic, între orele 8:00 și 22:00, de pe 1 până pe 13 aprilie.