Manifestatii antiavort in Bucuresti si in taraMii de oameni au demonstrat sâmbătă la Bucureşti și mai multe orașe ale țării împotriva avortului. Demonstrațiile au fost organizate de coaliţia care a cerut ca în Constituţie să scrie că familia este formată doar din femeie şi bărbat.

La Bucureşti, numărul participanţilor a depăşit 4.000, potrivit News.ro.  Circulaţia a fost oprită pe bulevardele Unirii şi Dimitrie Cantemir, pe sensul spre Tineretului.

Participanţii la manifestaţie s-au adunat în jurul orei 12.00 în Parcul Unirii, unde au împărţit baloane colorate şi pancarte cu mesaje precum “Cu fiecare copil, un înger vine in lume”, “Sunt iubire, Sunt pentru viaţă”, “Ajută mama şi copilul, ei depinde de tine”, “Femeile merită mai mult decât avortul”.

În jurul orei 13.00, participanţii au plecat în marş din Parcul Unirii.

Între participanţi se numără, ca în fiecare an, şi preoţi, Biserica Ortotoxă anunţând, de altfel, că sprijină acest marş, organizat de Asociaţia “Studenţi pentru viaţă”, iar “participarea clerului şi mirenilor la acest eveniment nu este obligatorie, ci benevolă”.

Unul dintre preoţii prezenţi la marş, Ionuţ Ungureanu, de la parohia “Sfântul Grigorie” din Capitală a spus că a venit “pentru a susţine viaţa”.

“Sunt aici pentru a susţine femeile pentru ăa merita tot respectul din lume, pentru Creaţia lui Dumnezeu care i-a fost lăsată ca aceşti copii sa vină la dânsul. Avortul este o crimă. Nu trebuie să se întâmple”, a spus o femeie care participă la acest marş.

La manifestaţie ia parte şi Gigi Becali, care a venit însoţit de mai multe persoane îmbrăcate în costume populare, acestea având steaguri de mari dimensiuni.

Aproximativ o mie de oameni participau, sâmbătă după-amiază, la Timişoara, la „Marşul pentru viaţă”, acţiuni similare având loc și la Arad, Ploieşti sau Sibiu, unde se adunaseră câteva sute de persoane.

Aproximativ 600 de persoane se adunaseră la Sibiu la ”Marşul pentru viaţă”. Oamenii s-au strâns, la ora 13.00, în faţa celei mai mari biserici din municipiul Sibiu, unde au rostit rugăciuni în cor şi au cântat şi câteva cântece cu mesaje de susţinere a vieţii şi familiei.

Şi la Ploieşti, peste 300 de persoane, de la bătrâni în bastoane până la elevi şi copii în cărucior, participă la ”Marşul pentru viaţă”, organizat de Asociaţia Studenţilor creştin-ortodocşi.

Participanţii au adus pancarte cu poze cu copii pe care scrie ”sunt iubire”, dar şi afişe şi bannere pe care scrie ”Avort=Crimă”.

Şi la Arad, aproximativ 400 de oameni participă la o acţiune similară, care va dura două ore.

Marşul, organizat de Arhiepiscopia Aradului, a început în Piaţa Avram Iancu din oraş, iar participanţii s-au oprit pentru o rugăciune în faţa Maternităţii Arad. Marşul se va încheia în faţa Catedralei Ortodoxe ”Sfânta Treime”.

Tema “Marşului pentru viaţă” – aflat la cea de-a şaptea ediţie – este “Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, organizatorii spunând că România ocupă locul al doilea în statistica numărului de avorturi.