“Alice in Wonderland”, sâmbătă, 4 martie, ora 11.00, Teatrul Elisabeta
“Alice in Wonderland” este un spectacol dedicat copiilor începând cu 4 ani și întregii familii. Piesa are o distribuție de excepție, muzică originală și proiecții multimedia care vor transforma sala Teatrului Elisabeta într-un tărâm fermecat.
Alice este o fetiță de 11 ani, care stă toată ziua în casă, jucându-se cu telefonul. Nu mai vede cât de frumoasă este natura, viața și nu mai crede în povești. Ea intră într-o lume fantastică, unde descoperă o țară care, prin logica ei, este un total nonsens.
„ Vă propun o poveste care se petrece într-o lume magică, o călătorie inițiatică și un mesaj puternic pentru copilul din ziua de azi. Am ales ca acest proiect să îmbine un decor virtual spectaculos, costume colorate și o interpretare actoricească dinamică. Micuții vor descopri lumea frumoasă și magică a poveștii, în care adevărata călătorie se întamplă în interiorul lui Alice”, a declarat Ioana Ginghină, producatorul spectacolului și manager MiniArtShow.
Costumele sunt semnate de Mirela Diaconu, decorul, Flavia Varga, proiecțiile și regia Florina Dumitrache, iar muzica originală a spectacolului este compusă de Eduard Petru Jighirgiu.
Din distribuție fac parte actori tineri, cunoscuți publicului din Bucuresti: Tatiana Șelaru, Andra Mirescu, Daniel Marcu, George Lepădatu, Andreea Gaica și Diana Mănăila.