Mai mulţi copii cu dizabilităţi însoţiţi de părinţii lor au protestat, joi, în faţa Ministerului Sănătăţii deoarece parintii se tem că de la 1 martie micuţii diagnosticaţi cu sindrom Down sau alte boli grave vor ramane fara dreptul de indemnizatii pentru insotitori deoarece vor fi încadraţi după o nouă lege .
Potrivit Stiri.tvr.ro, la 1 martie va intra în vigoare un ordin care stabileşte noi criterii de încadrare în grad de handicap si astfel o parte din copiii diagnosticaţi cu sindrom Down, Dravet sau alte boli incurabile vor fi reîncadraţi la grad accentuat şi nu grav. Asta înseamnă că nu vor mai beneficia de indemnizaţii de însotitori, care sunt in valoare de aproximativ 1.000 de lei.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, le-a transmis părinţilor că o comisie va încerca să găsească soluţii pentru problema lor.
Dragoş Pîslaru, fostul ministru al Muncii, care a lucrat la acest ordin a declarat pentru Ştirile TVR că anexa a fost o greşeală care poate fi corectată şi că nu a avut intenţia de a face economii la buget prin implementarea acestei măsuri, ci şi-a dorit doar ca micuţii să nu fie discriminaţi.