Rezultatele finale, stabilite după soluționarea contestațiilor, indică faptul că 5.405 candidați au promovat concursul național de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar. Astfel, rata de ocupare a posturilor de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar este de 63,26% pentru posturile de directori (4.066 de posturi ocupate din 6.427 de posturi scoase la concurs), respectiv 53,84% pentru posturile de directori adjuncți (1.339 de posturi ocupate din 2.487 de posturi scoase la concurs).
Dintre cele 4.066 de posturi de director ocupate prin concurs, 3.513 de posturi vor fi ocupate de cadre didactice care anterior concursului au deținut această poziție în aceeași școală, în timp ce 32 de posturi vor reveni unor profesori care anterior au deținut funcția de director în altă școală. Alte 124 de posturi vor reveni unor cadre didactice care au ocupat anterior funcția de director adjunct în aceeași școală, iar 5 posturi vor fi ocupate de persoane care anterior au îndeplinit funcția de director adjunct în altă școală. Pe de altă parte, 307 posturi vor fi ocupate de profesori din aceeași școală care nu au mai ocupat funcții de director/director adjunct, iar 85 de posturi vor reveni unor cadre didactice fără funcții de conducere în prealabil, dar provin din altă școală.
În ceea ce privește cele 1.339 de posturi de director adjunct ocupate prin concurs, 50 de posturi vor reveni unor profesori care anterior concursului au deținut această poziție în aceeași școală, în timp ce 4 posturi vor reveni unor cadre didactice care anterior au avut funcția de director în altă școală. Alte 1.074 de posturi vor reveni unor profesori care anterior au ocupat funcția de director adjunct în aceeași școală, iar 9 posturi vor reveni unor persoane care au ocupat funcția de director adjunct în altă școală. De asemenea, 203 posturi vor fi ocupate de cadre didactice din aceeași școală, care nu au ocupat anterior funcții de conducere, iar 19 posturi vor reveni unorcadre didactice din altă școală, care nu au avut funcții de conducere.
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, vineri, 16 decembrie 2016, rezultatele finale vor fi validate de consiliile de administrație ale inspectoratelor şcolare județene, iar cei 5.405 candidați promovați vor fi numiţi în funcţie pentru o perioadă de 4 ani, prin decizie a inspectorului școlar general. Aceștia vor încheia un contract de management administrativ-financiar cu președintele consiliului județean/primarul general al municipiului București și un contract de management educațional cu inspectorul școlar general.
Contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional se încheie pe o perioadă de 4 ani pentru persoanele care au mai mult de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare.În situația în care există persoane care au mai puțin de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare, documentele sus-menționate se încheie până la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare și pot fi prelungite prin act adițional pe perioada menținerii ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare, în condițiile legii. Persoanele care au împlinit deja vârsta de pensionare vor semna contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional pentru perioada în care-şi vor păstra statutul de titular în învăţământul preuniversitar.
Numirea în funcțiile de director și de director adjunct pentru unitățile de învățământ de stat, ca urmare a promovării concursului, se realizează prin decizie a inspectorului școlar general, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la validarea rezultatelor concursului.
În data de 21 decembrie, inspectoratele școlare județene vor emite deciziile de încetare a detașării în interesul învățământului pentru directorii în funcție la acest moment, începând cu data de 9 ianuarie 2017. În paralel, vor fi emise și deciziile de numire pentru funcțiile de director/director adjunct, începând cu data de 9 ianuarie 2017, pentru candidații care au promovat concursul. Totodată, vor fi aprobate deciziile de numire prin detașare în interesul învățământului până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2016-2017, pentru cele 3.509 funcții rămase vacante după validarea rezultatelor finale. Potrivit metodologiei de concurs, în aceste funcții nu vor fi numite persoanele care până la organizarea concursului au ocupat poziții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs, respectiv persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.
În perioada 21 decembrie 2016-6 ianuarie 2017 inspectoratele școlare județene se vor asigura că la nivelul fiecărei unități de învățământ sunt revizuite încadrarea cu personal didactic și orarul. Totodată, vor fi organizateședințe publice pentru repartizarea cadrelor didactice afectate de revenirea foștilor directori/directori adjuncți la catedrele rezervate în urma încetării detașării în interesul învățământului și a orelor rezervate ca urmare a numirii în funcție.