Secția de transplant de celule stem din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara a fost modernizată în cadrul unui proiect derulat de Asociația ”Dăruiește Viață”, investiția reprezentând un plus de protecție a micilor pacienți, care nu au voie să ajungă în contact cu medii ce le pot provoca infecții intraspitalicești care le pot fi fatale.
”Aceste lucrări au fost necesare din motive de siguranță a bolnavului, servind securitatea bolnavului de vârstă pediatrică, cu o afecțiune severă și care beneficiază de tratamente foarte agresive, care ‘decapitează’ sistemul imun și bolnavii devin extrem de vulnerabili la infecții”, a declarat vineri prof. univ. dr. Margit Șerban, primul medic care a efectuat aici un transplant de măduvă din România, în 2001.
Potrivit chirurgului, infecțiile de natură exogenă, care nu sunt produse din cauza propriului organism, pot fi prevenite, iar intervențiile de modernizare a secției au urmărit tocmai să elimine riscul unor astfel de infecții exogene, de tip nosocomial, intraspitalicesc.
De acum, toate cele șase saloane de la transplant medular, dotate fiecare cu câte două-trei paturi, au baie și grup sanitar propriu, ceea ce face ca bolnavul să nu mai fie nevoit să iasă din cameră pe hol pentru a merge la baie, unde poate ajunge în contact cu o floră microbiană care-i pot fi fatale. Mai mult decât atât, în fiecare salon este controlat aerul de aparate care-l purifică de orice urmă de praf.
De asemenea, toate suprafețele, de la pardoseli la mobilier sunt lavabile, nepermițând acumularea fungilor sau a oricăror altor agenți patogeni, iar odată folosite, echipamentele de spălare se scot din salon și sunt duse în alt compartiment, unde se spală și se sterilizează.