Platforme online pentru evidenta stocurilor de vaccinuri Programul guvernamental GovITHub a lansat, vineri, Programul de Evidenţă a Stocurilor de Vaccinuri din România, o platformă online prin care Direcţiile de Sănătate Publică să poată raporta uşor stocurile oricând.

”În contextul lansării platformei de promovare a importanţei vaccinării, www.desprevaccin.ro, dezvoltată tot de GovITHub, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului au primit numeroase sesizări despre lipsa din stoc a unor vaccinuri. Analizând procesul actual de raportare a stocurilor de vaccinuri împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, GovITHub a propus crearea unei platforme online prin care Direcţiile de Sănătate Publică să poată raporta uşor stocurile oricând, evitând astfel povara unei raportări mai frecvente din partea medicilor. În doar o săptămână, aplicaţia informatică pentru actualizarea stocurilor de vaccinuri a fost deja finalizată de către GovITHub şi urmează să fie utilizată de Direcţiile de Sănătate Publică şi de Ministerul Sănătăţii.”, potrivit anuntului Guvernului.

In perioada următoare GovITHub pregăteşte alte noi proiecte aflate în stadii avansate de lucru, printre care şi o platformă online de consultare a tuturor actelor normative aflate în dezbatere publică, o aplicaţie de vizualizare a tuturor datelor publice şi un registru al personalului medical din România.