Spații speciale pentru activități de tineret, informare, consiliere, îndrumare și învățare non-formală, vor fi înființate la nivel național, județean și local, ca urmare a modificărilor aduse cadrului legislativ în domeniul tineretului. De asemenea, autoritățile publice centrale și locale, unitățile, instituțiile și serviciile publice subordonate acestora, cu atribuții privind activitatea de tineret, vor avea cel puțin un angajat responsabil de tineret, care va sprijini activitatea de tineret și va asigura cadrul adecvat de desfășurare a acesteia.
Guvernul a adoptat în ședința de joi Legea tineretului, lege-cadru ce reunește toate reglementările în domeniu și asigură astfel coerenţă legislativă. În acest sens, a fost modificată și completată Legea tinerilor nr. 350/2005 și au fost abrogate unele acte normative în domeniul tineretului.
Îmbunătăţirea şi lărgirea cadrului de aplicare a legii vizează o mai bună implicare a tinerilor în societate, în toate aspectele şi domeniile de interes, sprijirea profesionalizării şi standardizării lucrului cu tinerii în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, dând astfel posibilitatea de a se dezvolta servicii de calitate pe termen lung prestate pentru tineri, la nivelul autorităţilor centrale și locale.
Modificările vizează armonizarea prevederilor cu legislaţia în domeniul voluntariatului, corelarea cu strategia naţională în domeniul politicii de tineret 2015-2020, care prevede dezvoltarea de politici în domeniile: muncă, ocupare, antreprenoriat, sănătate.
Elaborarea, reglementarea și coordonarea Politicii Naționale de Tineret și asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice în domeniul tineretului se realizează de către Ministerul Tineretului și Sportului (MTS). La nivel local, implementarea Politicii Naționale de Tineret se realizează de către Direcțiile județene pentru Sport și Tineret, respectiv Direcția pentru Sport și Tineret a municipiului București.
Potrivit noilor prevederi, se înființează Consiliul interministerial pentru tineret, care va armoniza inițiativele de politici publice în domeniului tineretului ale administrației publice centrale. Activitatea Consiliul interministerial va fi coordonată de către MTS.
Autoritățile administrației publice locale și județene au obligația de a asigura cadrul instituțional și condițiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea deciziilor în domeniul tineretului. Consiliile județene, Consiliul General al municipiului București și consiliile locale ale municipiilor adoptă, în termen de 6 luni de la data constituirii, un plan multianual de măsuri în domeniul tineretului pentru perioada mandatului lor. Planul de măsuri trebuie să fie corelat cu politicile de tineret la nivel național, regional și local și adoptat după consultare publică.
La elaborarea politicilor proprii în domeniul tineretului, Guvernul, prin MTS și/sau, autoritățile administrației publice centrale și locale, va avea obligaţia de a consulta Consilii Consultative pentru Tineret.
Pentru a stimula inițiativele antreprenoriale ale tinerilor, o altă prevedere stabilește că incubatoarele de afaceri vor fi sprijinite de stat.
O altă noutate constă în asigurarea accesului tinerilor cu dizabilități la facilități în învățământ. Astfel, tinerii cu dizabilități sau tinerii proveniți din centre de plasament ori din familii cu posibilități materiale reduse beneficiază de gratuitate în ceea ce privește taxele de admitere și școlarizare. Acestea vor fi suportate din bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. De asemenea, tinerii beneficiază de acces gratuit la fondul de carte și la resursele de informare administrate de bibliotecile publice și de alte facilități pentru încurajarea accesului la cultură.
Județele, municipiul București și municipiile de reședință de județ și sectoarele Bucureștiului alocă anual, în cadrul bugetelor proprii, fonduri destinate activității de tineret. Minim 25% din fondurile județene destinate activității de tineret vor fi utilizate pentru programe adresate mediului rural, pentru a încuraja dezvoltarea tinerilor în zonele defavorizate.
O altă prevedere stabilește că organizațiile neguvernamentale de și pentru tineret și grupurile informale de tineri pot beneficia de finanțare din fonduri publice pe bază de concursuri pentru proiecte de tineret.
Ziua de 12 august se instituie ca Ziua Națională a Tineretului, prilej cu care se vor organiza activități sociale, culturale, artistice, sportive și turistice, stabilește proiectul noii legi a tineretului.