Decontarea integrală a abonamentelor emise de operatorii de transport rutier pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu se aplică începând cu 23 noiembrie, data publicării în Monitorul Oficial și implicit a intrării în vigoare a noilor prevederi legislative, a precizat marți MENCS într-un comunicat remis presei.
Potrivit sursei citate, tarifele maxime pentru abonamentele acordate elevilor pot varia de la 10 lei (fără TVA) pentru distanța minimă de trei kilometri la 174 de lei (fără TVA) pentru distanța maximă de 50 de kilometri.
“Abonamentul se emite și decontează pe distanța dintre localitatea de domiciliu a elevului și localitatea în care se află unitatea de învățământ. Decontarea abonamentelor pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu se face pe baza următorului calendar: între 1 și 4 ale lunii curente, elevii depun abonamentele emise pentru luna precedentă, între 5 și 8 ale lunii curente, conducătorul unității de învățământ transmite datele la inspectoratul școlar județean, iar între 9 și 10 ale lunii curente, inspectoratul școlar județean transmite datele către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Ulterior, Ministerul Educației virează fondurile necesare efectuării plăților”, explică MENCS.
Unitățile de învățământ decontează doar abonamente lunare, nu bilete emise zilnic în contul unui abonament, și numai pentru perioada cursurilor, nu și a vacanțelor, se subliniază în comunicat.
“Inspectoratele școlare județene vor aduce la cunoștința reprezentanților unităților de învățământ, a părinților și elevilor navetiști că abonamentele emise la un preț care depășeste tariful prevăzut de HG 863/2016 constituie contravenție a operatorilor de transport. Pentru aplicarea și respectarea prevederilor HG 863/2016, inspectoratele școlare județene vor colabora cu Agenția Teritorială a Autorității Rutiere Române, prefecturi și consilii județene. Tarifele maxime pentru abonamentele de transport școlar sunt valabile până la 1 septembrie 2017. Ulterior, autoritățile competente în domeniu vor efectua o analiză amănunțită în vederea actualizării de Guvern a nivelului tarifelor în funcție de noile costuri ale companiilor de transport”, informează sursa citată.
Conform datelor existente la nivelul MENCS, în anul școlar 2015-2016, peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.