Comercianții cu amănuntul ce realizează anual o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro (spre deosebire de plafonul actual de 100.000 de euro) vor fi obligați din 2017 să accepte plăţi cu cardul, potrivit unui proiect de act normativ promulgat recent de către şeful statului.
Documentul introduce şi posibilitatea acordării de avansuri de numerar, de către comercianți, la cererea clienților.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată a trecut de Parlament la finalul lunii octombrie şi marţi a primit semnătura preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al instituţiei prezidenţiale. Prin urmare, pentru a se aplica, actul mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial.
De la 1 ianuarie 2017 va fi lărgită sfera firmelor care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit, prevede proiectul. Concret, obligaţia va reveni tuturor companiilor ce se ocupă de comerţul cu amănuntul şi realizează anual o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro.
“Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit şi cardurile de credit”, scrie în documentul citat. Asta în condiţiile în care, în varianta actuală a OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, este stabilit un plafon de 100.000 de euro, adică de zece ori mai mare faţă de cel stabilit prin proiectul de lege.
De asemenea, firmele ce furnizează servicii de utilitate publică şi instituţiile publice, inclusiv cele care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată, vor fi obligate să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit/credit. Astfel, acum că documentul a trecut şi de şeful statutului, acceptarea plăţilor cu cardul, spre exemplu, a impozitelor şi taxelor locale va deveni obligatorie pentru autorităţi, nu doar opţională, aşa cum este acum.
Comercianții care acceptă plăţi cu cardul bancar vor putea să acorde avansuri de numerar la terminalele de plată, la cererea clienților, mai prevede proiectul de lege promulgat prin decret prezidenţial, însă doar dacă aceștia sunt obligați contractual să ofere avansuri de numerar. Aşadar, POS-urile din supermaketurile, benzinăriile, farmaciile sau magazinele universale care vor accepta serviciul de acordare a avansului de numerar vor avea şi funcţia de bancomat pentru clienţi.
Totuşi, potrivit propunerii legislative ce va apărea curând în Monitor, avansul de numerar va fi acordat în limita a 200 de lei şi va fi evidenţiat în mod distinct pe bonul fiscal emis de comerciant. Dacă numerarul disponibil nu va acoperi suma cerută de client, operatorul economic va acorda suma disponibilă. În altă ordine de idei, agenţii economici vor fi obligaţi să afişeze, la loc vizibil, un semn privind acordarea avansului în numerar, precum și informaţii privind costurile acestui serviciu.
Magazinele care vor accepta sistemul de acordare a avansurilor în numerar vor încheia, cu emitenţii cardurilor, un contract cu clauza privind acceptarea serviciului amintit. Pe perioada valabilităţii contractelor încheiate în acest sens, băncile acceptante de carduri vor fi obligate să instaleze, la cererea firmelor sau a instituţiilor publice, terminale de plată, în cel mult 30 de zile de la formularea solicitării. Totodată, băncile vor fi obligate să asigure infrastructura şi dotările proprii necesare pentru acordarea de avansuri de numerar la terminalele de plată, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.