Aproape toată lumea trăiește experiența unor dureri de spate, la un moment dat în viață, iar semnele pot varia de la o persoană la alta, putând fi ușoare sau severe, de scurtă sau de lungă durată.
Prevenirea tuturor tipurilor de dureri de spate nu este posibilă, susține dr. Iulia Belc, directorul medical al Bio Ortoclinic, specialist în recuperare medicală, însă există anumite lucruri pe care le putem face pentru a reduce impactul unor activități aparent banale, asupra coloanei vertebrale.
”Majoritatea pacienților care ajung de urgență la doctor cu dureri acute de spate spun fie că au ridicat un obiect ceva mai greu de pe podea, fie că au făcut mișcări bruște în timpul unor activități obișnuite, precum lucrul la birou, curățenia de toamnă sau depozitarea garderobei de vară în locul celei de iarnă”, susține dr. Iulia Belc. Pentru a evita astfel de situații, specialistul Bio Ortoclinic vă oferă câteva sfaturi de care e bine să țineți cont de fiecare dată:
Ridicarea corectă a unui obiect
Planificați-vă înainte ceea ce vreți să faceți și nu faceți în grabă.Poziționați-vă aproape de obiectul pe care doriți să-l ridicați și depărtați picioarele la o distanță egală cu lățimea umerilor, pentru a-i oferi coloanei o bază solidă de sprijin.Înainte de a apuca obiectul respectiv, îndoiți genunchii și încordați muschii abdominali, păstrând trunchiul drept. După ce ați prins obiectul, ridicați-vă cu ajutorul mușchilor picioarelor, fără a forța coloana vertebrală. În cazul în care un obiect este prea greu sau are o formă ciudată, nu încercați să-l ridicați de unul singur, ci găsiți un ajutor.
Și o foaie de hârtie necesită efort
Probleme pot apărea însă și la ridicarea unei coli de hârtie care a alunecat de pe birou, pe podea, spre exemplu. În astfel de cazuri aplecați-vă peste obiect, îndoiți ușor un genunchi și extindeți celălalt picior în spate. Sprijiniți-vă de un scaun din apropiere sau de masă, în timp ce vă aplecați spre podea.Ridicarea unui obiect greuProbabil că ați observat cum procedează sportivii atunci când ridică o halteră, dar e posibil să nu fi conștientizat motivul. Ei bine, aceeași idee se aplică și la ridicarea unui coș de rufe grele, proaspăt spălate, unui obiect de mobilier sau unei cutii de depozitare. Amintiți-vă întotdeauna: apropiați-vă de obiect, îndoiți genunchii și ridicați lucrul respectiv folosind mușchii picioarelor, fără a îndoi spatele în zona taliei.La ridicarea bagajelor, stați alături de geantă sau de valiză, îndoiți genunchii, apucați mânerul și îndreptați picioarele.Dacă trebuie să mutați obiectul într-o parte, pentru a evita răsucirea bruscă și forțarea corpului, tot pe picioare trebuie să vă bazați. De această dată îndreptați degetele de la picioare, în direcția spre care doriți să se deplaseze corpul și răsuciți trunchiul în acea direcție, ținând obiectul cât mai aproape de corp.
Plasarea unui obiect pe un raft
Dacă trebuie să plasați un obiect pe un raft, așezați-vă cât mai aproape de raftul respectiv. ”Întindeți picioarele și poziționați-le unul în fața celuilalt, astfel încât să aveți o bază solidă de sprijin. Nu vă aplecați înainte și nu extindeți complet brațele în timp ce țineți obiectul în mâini.Ridicați obiectul la piept, ținând coatele aproape de corp și practic împingeți obiectul în sus, pe raft. Și în acest caz trebuie să încordați mușchii abdominali”, explică dr. Iulia Belc.
Sprijiniți spatele în timp ce stați pe scaun
Atunci când stați la masă sau la birou, păstrați spatele într-o poziție normală, ușor arcuită. Ține-ți capul și umerii drepte și aveți grijă ca suprafața de lucru să fie la o înălțime corespunzătoare, astfel încât să nu fie nevoie să vă aplecați în față. O dată la o oră, dacă este posibil, stați în picioare întindeți-vă, punând mâinile pe zona inferioară a spatelui și arcuindu-vă ușor, înapoi.
Un stil de viață sănătos poate preveni durerile de spate.
Faceți mișcare! Combinați exerciții precum mersul pe jos sau înotul, cu exerciții specifice care vă ajută să mențineți muschii spatelui și ai abdomenului puternici si flexibili.- Mențineți o greutate sănătoasă, pentru că orice exces la acest capitol pune presiune suplimentară asupra coloanei vertebrale și mai ales pe partea inferioară a spatelui.- Păstrați o postură corectă! Statul pe scaun, ridicarea sau aplecarea, dacă sunt făcute corect, pot avea un efect benefic asupra sănătății coloanei vertebrale.
CITESTE SI:
Caragiale poposeste in Parcul Izvor
Specialisti in psihologie si psihoterapie ii invata pe parinti sa evite depresia parentala
Medicamentele eliberate pe baza de reteta, mai ieftine cu 35%
Retetele pot fi eliberate si offline atunci cand pica sistemul cardului de sanatate