Părinții își neglijează tot mai des propriile nevoi sau interese personale. Specialiștii subliniază faptul că problemele sufletești ale părinților au un impact semnificativ asupra sănătății emoționale a copiilor și a relațiilor de cuplu.
Un studiu internațional arată că, în medie, mamele își acordă numai 17 minute pe zi doar pentru propriile nevoi. 51% din cele 2000 de mame chestionate au spus că trec prin săptămâni întregi fără un minut de relaxare. Mai mult, se pare ca 3 din 4 mame obișnuiesc să se concentreze asupra altor oameni în defavoarea propriei persoane.
Psihologii subliniază că presiunile moderne de a fi un părinte perfect, un soț model, de a întreține în paralel o carieră, permit părintelui din ce în ce mai puțin timp cu el însuși și conduc adesea la izolare emoțională sau așa-numita “depresie parentală”.
Acesta este motivul pentru care parintii sunt chemati sa se inscrie la un eveniment ce isi propune sa abordeze parentingul dintr-o perspectiva noua cu ajutorul specialiștilor în psihologie și psihoterapie.
Evenimentul “Părinți cu Aripi, Copii cu Zbor” va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, la Impact Hub București și pornește de la ideea că un părinte împlinit, care are grijă și de sine, transmite starea de bine mai departe copilului.
Potrivit organizatorilor, printre problemele ce vor fi abordate se numără: însingurarea părinților, degradarea relațiilor de cuplu odată cu venirea copilului, ignorarea propriilor interese în favoarea copiilor – toate provocări moderne din ce in ce mai des întâlnite în familiile de astăzi.
„În ziua de astăzi se vorbește foarte mult despre educația copiilor, dar foarte puțin despre educația părinților. Părintele și copilul se dezvoltă în mediul comun al familiei, iar problemele emoționale ale părintelui pot fi ușor percepute de copii, chiar dacă doar la nivel inconștient. Este important să tratăm problemele sănătății emoționale cu aceeași grijă cu care ne ocupăm de sănătatea fizică, cu atât mai mult cu cât ele pot fi aparent invizibile sau ignorate de părinte”,declară psiholog Lavinia Țânculescu, Președinte al Asociației Salvați Părinții.
Detalii pe www.protejamcopilaria.ro.