Spectacolul „O scrisoare pierdută”, operă în două acte de Dan Dediu, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti după o absenţă de patru ani din repertoriul instituţiei, duminică, 23 octombrie, ora 19.00, spectacolul fiind dirijat de Tiberiu Soare.
Inspirată de celebra piesă de teatru a lui Ion Luca Caragiale, opera „O scrisoare pierdută” reprezintă o transpunere muzicală a comediei. Dirijorul spectacolului este maestrul Tiberiu Soare, regia şi libretul îi aparţin lui Ştefan Neagrău, scenografia Viorica Petrovici.
Prima reprezentaţie din această stagiune a operei contemporane „O scrisoare pierdută” îi are în distribuţie pe unii dintre interpreţii de la premiera absolută (Ştefan Popov – Tipătescu, Andrei Lazăr – Caţavencu, SimonidaLuţescu – Zoe, Daniel Pop – Brânzovenescu, Liviu Indricău – Cetăţeanul turmentat, Răzvan Georgescu – Agamiţă Dandanache), celelate personaje fiind interpretate de Iustinian Zetea – Pristanda, Valentin Racoveanu – Trahanache şi Daniel Filipescu – Farfuridi.
Unul dintre cei mai apreciaţi compozitori contemporani, Dan Dediu este autorul a 147 de lucrări din toate genurile muzicale: patru simfonii, piese orchestrale, cinci concerte (pentru saxofon, violă, vioară, pian), cinci cvartete de coarde, muzică de cameră pentru diverse formaţii, lucrări pentru pian, coruri şi muzică electronică. Dan Dediu este autorul a patru lucrări de operă „Post-ficţiunea”, „Münchhausen”, „Eva!” şi „O scrisoare pierdută”. Este laureat al mai multor premii naţionale şi internaţionale, atât în calitate de compozitor, cât şi de interpret.
Soluţia muzicală aleasă este generoasă şi accesibilă publicului larg: un Babilon sonor în care convieţuiesc armonios stiluri şi genuri diverse care îşi impart accesul la prim plan în funcţie de personaje şi situaţii.