Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenţionează să micşoreze despăgubirile în caz de cutremur, ca urmare a introducerii unei franşize, care ar putea fi însă eliminată la cererea asiguratului, dacă acesta va plăti o primă suplimentară, fără a spune însă care este cuantumul acesteia.
”Pentru facilitarea intrării în vigoare cât mai rapide a noilor poliţe s-a propus introducerea unei franşize temporale (de 5 zile) la încheierea unei poliţe noi, doar pentru riscurile de alunecare de teren şi inundaţii (pentru riscul de cutremur, poliţa poate intra în vigoare imediat). Modificarea şi clarificarea unor prevederi legale în sensul restrângerii obligativităţii încheierii poliţei PAD, coroborată cu dreptul de despăgubire, doar pentru imobilele cu destinaţie de locuinţe care sunt în mod efectiv utilizate în acest scop – sunt excluse imobilele utilizate integral în scop comercial (ex. apartamente în care funcţionează sedii de firme). Se corectează astfel unele neclarităţi din legislaţia prezentă pentru situaţii în care imobilele în care se desfăşoară exclusiv activitate comercială ar trebui asigurate, însă ulterior se demonstrează că nu pot beneficia de despăgubire”, se arată în propunerile grupului de lucru privind asigurările obligatorii de locuinţe, publicate de ASF, scrie Promptmedia.ro.
Pe de altă parte, în cele nouă luni de discuţii, ASF a decis ca amenda aplicată pentru neîncheierea poliţei de asigurare a locuinţei să fie cea maximă – de 500 lei -, deşi în prezent cuantumul este cuprins între 100 şi 500 lei.
O altă propunere a grupului de lucru priveşte ”introducerea reîntregirii automate a sumei asigurate după fiecare daună, prin plata unei prime suplimentare ce se calculează proporţional cu despăgubirea primită şi perioada rămasă de asigurare.” ”Acest mecanism conferă un nivel sporit de protecţie cetăţenilor prin menţinerea constantă a nivelului de asigurare la 10.000/20.000 euro după un eveniment cu daună parţială”, consideră ASF.
Elimini franşiza dacă plăteşti suplimentar
Printre cele mai importante schimbări propuse, în ceea ce priveşte Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale, se numără ”introducerea unei franşize în cazul riscului de cutremur – măsura vizează asigurarea sustenabilităţii sistemului de asigurare, prin diminuarea despăgubirii, îndeosebi în cazul daunelor minore (conform scopului declarat de legiuitor, poliţa PAD urmăreşte protecţia în caz de dezastre)”. Franşiza poate fi eliminată la solicitarea asiguratului/contractantului prin plata unei prime de asigurare suplimentare. O altă propunere vizează liberalizarea canalelor de distribuţie pentru poliţele PAD – se propune modificarea articolelor de lege care stabilesc faptul că distribuţia poliţelor PAD se realizează exclusiv prin intermediul societăţilor de asigurare; modificările vin în întâmpinarea implementării noilor prevederi IDD.
Pe de altă parte, se propune modificarea şi clarificarea unor prevederi legale în sensul restrângerii obligativităţii încheierii poliţei PAD, coroborată cu dreptul de despăgubire, doar pentru imobilele cu destinaţie de locuinţe care sunt în mod efectiv utilizate în acest scop – sunt excluse imobilele utilizate integral în scop comercial (ex.apartamente în care funcţionează sedii de firme).