Urmare a acuzaţiilor lansate în spaţiul public privind o presupusă colaborare cu fosta Securitate, Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a susţinut marţi, o conferinta de presa in cadrul careia a declarat ca resping orice fel de acuzaţie că ar fi colaborat în orice formă cu Securitatea.
“Nu am fost nici membru al Securităţii, nici colaborator al Securităţii, nu am făcut poliţie politică. Şi vreau să fiu foarte bine înţeles. Nu am avut niciodată contacte cu Securitatea statului în regimul comunist. De asemenea, nu am semnat niciun angajament. Documentele din acel dosar, care v-au fost prezentate în presă, nu sunt produse de mine. Trebuie să clarific acest aspect. În 2007 am avut o discuţie cu membri ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Discuţia a fost prilejuită de faptul că presa a cerut la vremea respectivă o examinare a mea şi a altor persoane din societatea civilă, din Grupul pentru Dialog Social, membri ai comunităţii academice. În urma verificărilor care s-au făcut în acea perioadă am fost chemat, solicitat, să am un dialog cu membri ai Colegiului CNSAS. Am şi dat un document olograf în aşa fel încât să se poată face o verificare şi o expertiză grafologică. Rezultatul acelei analize este cel pe care astăzi deja presa vi l-a pus la dispoziţie şi apare şi pe site-ul Universităţii din Bucureşti, este în dosarul meu personal de la Universitatea din Bucureşti. Este vorba de o decizie emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 2007, o decizie care spune foarte limpede despre mine că nu am fost agent/colaborator al Poliţiei politice comuniste. Altminteri decizia aceasta reflectă realitatea pentru că, de fapt, nu am făcut poliţie politică”, a declarat ministrul.
Mircea Dumitru a mai spus ca solicita CNSAS-ului să vină cu un punct de vedere clar, public, din care să rezulte poziţia acestei instituţii în momentul de faţă în legătură cu statutul sau. “De asemenea, pentru că ceea ce s-a întâmplat în momentul de faţă este o mistificare grosolană, este un fals, dar nu un fals oarecare, ci o calomnie la adresa mea, voi acţiona în instanţă. Îmi iau această libertate să acţionez în instanţă pe cei care au făcut aceste afirmaţii defăimătoare la adresa mea în spaţiul public” a precizat oficialul.
Ministrul nu crede ca este vorba despre o simplă întâmplare. “M-am angajat atunci când am preluat acest mandat, acum trei luni, să militez pentru anumite principii clare şi simple în spaţiul public, principalul principiu fiind acela al apărării integrităţii. Şi prin urmare, ceea ce deja am făcut şi ceea ce intenţionez să fac în continuare cu siguranţă că a deranjat pe foarte mulţi în această ţară şi vă asigur că-i va deranja şi în continuare. Pentru că ceea ce au făcut acuma nu mă poate determina, nu poate să-mi înfrângă voinţa de a încerca să avem un sistem public mai curat, mai transparent şi mai bun pentru noi toţi. Deci aceasta este declaraţia pe care în esenţă voiam să o dau şi vă mulţumesc pentru faptul că o preluaţi!”, a spus ministrul Educatiei.
Intrebat daca dorinta sa de a organiza concursul de directori, dupa opt ani de zile, ar putea fi o cauza, Mircea Dumitru a raspuns ca este “foarte probabil, pentru că au fost reacţii vehemente aş spune, iar atunci când nu au fost reacţii foarte clare împotriva organizării concursurilor au fost acţiuni clare de sabotaj şi aceste lucruri iarăşi, probabil că au deranjat pe foarte mulţi care ar fi vrut în continuare să menţină captivă şcoala românească şi să o conducă, să o guverneze prin metode care nu au nimic de a face cu principiile politicilor publice.
Ministrul Educatiei a mai declarat in conferinta de presa nu i-a cerut nimeni colaborarea, nu a avut niciodată un contact cu o persoană care să se identifice pe sine ca fiind lucrător al Securităţii si nu i s-a cerut vreodata sa dea informatii despre cineva.