Începe Karpatia Horse Show, eveniment hipic internațional, ce se va desfășura în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova. Timp de trei zile, pasionații de călărie, dar și cei care doresc experiențe deosebită, pline de suspans și adrenalină sunt invitați să se bucure de eleganța echitației. Karpatia Horse Show va găzdui două tipuri de competiții oficiale: Concursul Complet Internațional (disciplină olimpică din 1912) și Concursul Național de Atelaje proba conuri. Competiţia ecvestră internațională este împărțită pe trei categorii de concurs (CCI 1*, CCI 2*, CCI 3*) și este compusă din probele de Dresaj, Cross-Country și Obstacole.
Participanții, de ambele sexe, concurează pe calul personal și vor avea de parcurs integral toate cele trei probe din cele trei zile de concurs. Câștigător este cuplul călăreț-cal care, după toate cele trei probe de concurs, a acumulat cele mai puține puncte de penalizare în timpul cel mai bun. Ambele competiții sunt organizate cu sprijinul Federației Ecvestre Internaționale și Federației Ecvestre Române, iar la această ediție vor participa călăreți profesioniști din țări precum Marea Britanie, Italia, Ungaria, Bulgaria, dar și România.
Ziua de vineri, 30 septembrie, este dedicată eleganței ecvestre. Coamele cailor vor fi atent împletite, călăreții poartă mănuși, jobene și o vestimentație pe măsură. În cadrul probei de dresaj fiecare pas și mișcare a calului și călărețului sunt atent cântărite de echipa de arbitrii, iar accentul este pus pe controlul calului.
Emoțiile cele mai mari vor fi în cadrul probei de Cross Country, care va avea loc sâmbătă, 1 octombrie. Obstacolele fixe și masive, așezate pe un teren variat, sporesc gradul de risc la care este expus atât calul, cât și călărețul. Se vor face sărituri peste bușteni, șanțuri și alte obstacole naturale. Două dintre cele mai spectaculoase obstacole sunt din cadrul acestei probe sunt: fântâna din fața palatului Micul Trianon și obstacol-ul tip key-hole amenajat între doi stâlpi de înaltă tensiune, dezafectați. Traseul beneficiază anul acesta de o regândire a spaţiului competiţional, datorită aportului designerului irlandez Peter Fell. Dublarea numărului de treceri ale călăreţilor prin dreptul fiecărui punct de vizionare de pe traseu va adăuga spectacolului hipic încă o notă suplimentară de spectaculozitate!
Duminică, 2 septembrie, va avea loc proba de sărituri peste obstacole, care va testa abilitățile tehnice de a conduce calul, capacitatea de a sări, suplețea și condiția fizică a cuplului călăreț-cal.
Ediția din 2016 a Karpatia Horse Show găzduiește și Concursul Național de Atelaje cu doi cai care se va desfășura pe un traseu marcat de conuri așezate la o distanță exactă. Printre concurenți se numără și Eduard Bartha, care a ocupat locul 5 la Campionatele Mondiale de Atelaje și locul 1 la Campionatele Mondiale de Atelaje cu doi cai, proba conuri.
Vineri, 30 septembrie accesul este gratuit, iar în zilele de 1 și 2 octombrie, accesul se face pe baza biletului sau abonamentului. Copiii sub 10 ani au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult. Fiecare dintre cele trei zile de concurs va începe la orele 10:00 şi se va încheia în jurul orelor 18:00. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la intrare sau online de pe www.bilete.ro și de la punctele de vânzare bilete.ro.