Ambasada SUA în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, invită liceeni cu cetăţenie română să participe în programul FLEX 2017-2018. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va promova, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, Programul FLEX în liceele româneşti.
Programul de schimb de experienţă FLEX este finanţat de Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane şi de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018. Participarea în Programul FLEX, aflat acum la al doilea an de existenţă în România, este GRATUITĂ. În primul an de implementare, FLEX România a oferit bursa unui număr de 24 de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, aflaţi în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California sau Maine. Programul se adresează şi liceenilor cu dizabilităţi, în generaţia recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilităţi, scrie Promptmedia.ro.
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 24-lea an de existenţă. Programul presupune un an întreg de schimb de experienţă pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului promovarea înţelegerii reciproce între cetăţenii Statelor Unite şi ţările din regiune, pentru ca liceenii să înveţe mai multe despre SUA şi să le prezinte americanilor ţările lor de origine. În 2017-2018, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor studia în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane şi va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.
Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
au cetăţenie română;
sunt născuţi între 1 Ianuarie 2000 şi 15 Iulie 2002;
sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
studiază limba engleză în liceu;
îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.
Aplicaţiile pot fi depuse până pe data de 18 octombrie la următoarea adresă: https://ais.americancouncils.org/flex