Patinoarul din Otopeni va fi inaugurat pe 15 octombrie. Copiii vor intra gratis.Patinoarul construit de omul de afaceri Ion Țiriac cu o sumă cuprinsă între 3,5 și 3,9 milioane de euro va fi inaugurat la 15 octombrie, acesta fiind doar prima arenă din cadrul complexului sportiv pe care fostul jucător de tenis intenționează să îl ridice pe aproximativ 20 de hectare în orașul Otopeni.

În cadrul unei conferințe de presă organizate pe șantierul patinoarului, amplasat vizavi de Aeroportul Henri Coandă, Bogdan Enoiu, președintele turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy și un apropiat al lui Ion Țiriac, a declarat că patinoarul are 500 de locuri, dar se va putea extinde în viitor la 1.000.

“Va fi un patinoar acoperit cu 500 de locuri, dar se poate extinde în viitor și la 1.000. Va funcționa 11 luni pe an și îi va deservi pe copii și pe toți cei care vor dori să patineze. Deci copii de 5-6 ani, dar și sportivii de la patinaj artistic, precum și cluburile profesioniste de hochei. Undeva sus (n.r. — deasupra vestiarelor) a ieșit loc și de o sală de gimnastică. Termenul de predare al patinoarului este 15 octombrie, iar la sfârșitul lui septembrie încep probele la gheață. La câteva săptămâni de la finalul Jocurilor Olimpice vedem deja prima arenă sportivă, făcută de un investitor privat, nu de autorități. Costurile aproximativ 3,5-3,9 milioane de euro pentru finalizare, iar în fiecare an se adaugă costurile de întreținere”, a spus Enoiu.

Tarifele pentru folosirea patinoarului vor fi mici deoarece acesta nu a fost făcut pentru a obține profit, a explicat Enoiu. “Tarifele vor fi foarte, foarte jos, iar pentru copii gratis. Doar echipele profesioniste de hochei ar putea să plătească cheltuielile de întreținere, dar patinoarul nu e făcut pentru profit”, a adăugat el, citat de Agerpres.ro.

Complexul sportiv de la Otopeni va mai cuprinde 25 de terenuri de tenis și posibil o arenă pentru ca în viitor aici să se poată organiza turneul BRD Năstase Țiriac Trophy, mutat pentru doi ani la Budapesta din cauza închiderii Arenelor BNR. Tot aici, Ion Țiriac va construi un stadion cu pistă de atletism și o grădiniță sportivă, un concept nou care va fi implementat de omul de afaceri. “Complexul mai cuprinde o sală polivalentă de 5.000 de locuri, cinci terenuri de tenis acoperite plus 20 descoperite. Încercăm să facem și o arenă centrală de tenis pentru BRD Năstase Țiriac Trophy, turneu care pentru doi ani s-a mutat la Budapesta. Apoi va mai fi și un stadion cu pistă de atletism. Apoi și o grădiniță sportivă pentru copii de 5 ani, pe discipline. Este prima grădiniță cu profil sportiv și va avea 50 de locuri. Totul va fi gata în doi-trei ani”, a afirmat Enoiu.

Prezent la conferința de presă, fostul tenisman Ilie Năstase a afirmat că patinoarul va fi folosit de copiii de la patinaj artistic și hochei care până acum se antrenau în mall-urile din Capitală.