Ministerul Educaţiei a demarat, luni, evaluarea inspectorilor şcolari generali, a declarat, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, potrivit Mediafax.ro.
Echipe mixte din minister au plecat în teritoriu, într-o primă etapă de evaluare în judeţele Suceava, Olt, Mureş, Bacău şi Sibiu. Evaluarea are în vedere verificarea aspectelor care ţin de asigurarea calităţii, de management educaţional şi de audit financiar. Săptămâna viitoare, evaluarea va continua şi în alte judeţe.
Potrivit purtatorului de cuvant, până acum, aceste evaluări naţionale se făceau în birourile ministerului, pe baza unor rapoarte de autoevaluare a inspectorilor şcolari generali şi toată lumea primea calificativ foarte bine, pe când realitatea era cu totul alta. Anul acesta, evaluarea se face în teritoriu, cu echipe mixte care verifică mai multe componente ale activităţii unui inspector şcolar general: de la asigurarea calităţii financiare, până la managementul educaţional.