Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, rata de participare la proba obligatorie a profilului – E)c) din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, mieruri, 6 iulie, a fost de 95,5%.
Dintre cei 125.840 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testelor scrise la una dintre cele două discipline (Matematică şi Istorie), s-au prezentat 120.176 de candidaţi. Au absentat 5.609 de candidaţi, iar 55 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Alti 11.798 de candidaţi şi-au echivalat notele obţinute în sesiuni anterioare şi recunoscute potrivit procedurilor în vigoare.
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 se încheie vineri, 8 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării – E)d). În funcţie de cele două criterii, candidaţii au ales o disciplină din cele 10 disponibile: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 12 iulie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.