Asociația Elevilor din Constanța, Consiliul Național al Elevilor și Organizația Salvați Copiii își exprimă îngrijorarea cu privire la menținerea măsurii de plafonare a sumelor decontate pentru abonamentele de transport ale elevilor, la un nivel care afectează grav participarea școlară a unui număr de peste 161.000 de copii.
Lipsa unei finanțări corespunzătoare a accesului la facilitățile de transport, prin asigurarea gratuității prevăzute de art. 84 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, creează obstacole nepermise în respectarea dreptului la educație și conduce inevitabil la creșterea ratei abandonului școlar și adâncirea stării lor de sărăcie și excluziune socială.
Asociația Elevilor din Constanța, Consiliul Național al Elevilor și Organizația Salvați Copiii solicită Guvernului României adoptarea imediată a unei Ordonanțe de Urgență, cu scopul asigurării integrale de către stat a costurilor destinate navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, astfel revenindu-se la situația dinainte de august 2013, când decontarea navetei elevilor a fost plafonată la 26 lei/3 km + 2 lei/km, prin Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare.
În România, sărăcia și părăsirea timpurie a școlii, a căror condiționare reciprocă a fost ilustrată, fără echivoc, de către Guvernul actual, în ”Pachetul național anti-sărăcie” lansat de Guvern în februarie 2016, înregistrează în fiecare an creșteri alarmante. Peste 1,7 milioane de copii (51%) sunt supuși riscului de sărăcie, iar 31,5% dintre aceștia, în special în mediul rural, trăiesc în condiții de deprivare materială severă.
În prezent, în condițiile decontării parțiale a costurilor de transport, în România, anual peste 35.000 de copii abandonează școala, din cauza lipsei banilor pentru transport. În anul 2013, înainte de momentul în care decontarea navetei a fost plafonată, în țara noastră existau un număr de 198,941 de copii navetiști, într-un singur an numărul acestora scăzând la 163,872, cauza vizibilă fiind lipsa banilor pentru asigurarea costurilor de transport.
De asemenea, înaintea plafonării navetei, rata părăsirii timpurii a școlii era de 17,4%, în aproape doi ani și jumătate aceasta crescând cu aproximativ 2%. La momentul aprilie 2016, abandonul școlar înregistra valoarea de de 19,1%, conform Eurostat, în acest moment România aflându-se pe locul 3 în Uniunea Europeană la acest capitol.
În prezent, elevilor navetiști li se decontează aproximativ 20-25% din costul abonamentului, ajungându-se ca unui elev care plătește 270 lei pe un abonament să i se deconteze doar 54 lei. Este o situație care poate fi interpretată ca o încălcare a dispoziției constituționale conform căreia ”Învățământul de stat este gratuit.”.
Fără îndoială, refuzul privind decontarea integrală a costurilor de transport pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu amplifică inechitățile din sistemul de învățământ și discriminează copiii proveniți din familii cu o situație materială precară, în parte aflate în comunități vulnerabile.
De asemenea, Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța și Organizația Salvați Copiii solicită Guvernului României descentralizarea mecanismului de decontare a costurilor navetei, prin subvenționarea acestora cu 50% de către Consiliul Județean, permițând astfel elevului să-și cumpere abonamentul la jumătate de preț, decontarea ulterioară integrală a acestuia urmând a fi efectuată de către unitatea de învățământ, din bani proveniți de la bugetul de stat și bugetele locale.
„Garantarea accesului gratuit şi nediscriminatoriu la educaţie al tuturor copiilor este un imperativ pentru care trebuie să ne mobilizăm cu toţii – societatea civilă, autorităţile decizionale, părinţii, cadrele didactice. Faptul că un număr mare de copii, majoritatea venind din comunități rurale, nu poate beneficia de transport gratuit, ar trebui să constituie, în opinia noastră, o preocupare majoră a autorităților centrale și locale, pentru a asigura accesul fizic al copiilor la educația școlară. Nu-și dorește nimeni ca abandonul școlar să ia proporții, însă, pentru a preveni acest lucru, trebuie să investim mai mult și responsabil în educația copiilor noștri.” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii.
„Este cu adevărat o formă de ipocrizie să îți asumi ca stat român să scazi abandonul școlar și rata de părăsire timpurie a școlii de la 17 puncte procentuale la 11 puncte procentuale până în 2020 și să acționezi în mod indirect, dar sistematic, în sensul creșterii ei, prin tăierea decontării integrale a navetei elevilor. Sunt 125,000 de elevi navetiști care momentan sunt aproape invitați de Guvernul României să părăsească școala. Școala ar trebui să fie accesibilă tuturor în mod gratuit, iar faptul că nu există licee în mediul rural pentru elevi și sunt obligați ca, din bani proprii, să își plătească naveta aduce un impact negativ prin lipsa echității, atât asupra acestora, cât și asupra României în general, prin creșterea părăsirii timpurii, incalificare, șomaj. Este absolut necesar ca Guvernul României să demonstreze că prețuiește educația și respectă dreptul elevilor la educație gratuită și accesibilă tuturor nu doar în declarații, ci în realitate.” a declarat Horia Oniță, Președintele Consiliului Național al Elevilor.
„Este de tragic și de neconceput ca, în anul 2016, într-un stat membru al Uniunii Europene, să existe copii care nu finalizează învățământul obligatoriu din cauza lipsurilor materiale. Faptul că peste 35.000 de elevi navetiști abandonează anual școala este o problemă deosebit de gravă, pe care Guvernul are obligația să o rezolve în cel mai scurt timp cu putință. Solicităm domnului prim-ministru Dacian Cioloș adoptarea imediată a unei Ordonanțe de Urgență, care să repare nedreptatea comisă elevilor din România acum 3 ani, când decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii navetiști a fost plafonată, măsură care a crescut profund inechitățile, defavorizându-i pe cei proveniți din familii fără posibilități materiale.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, Președintele Asociației Elevilor din Constanța.