Starea de sănătatea este o condiţie de primă importanţă pentru organismul uman, deoarece ea oferă starea de bine şi protecţia împotriva unor agenţi virali sau bacterieni. Un sistem imunitar scăzut înseamnă un organism extrem de vulnerabil, iar de la afecţiuni minore până la probleme grave de sănătate nu este decât un mic pas.
După cum se cunoaşte, imunitatea variază de-a lungul vieţii.
Imunitatea mai poate fi susţinută şi de produse pe bază de cătină (bogate în vitaminele A, E, B1 şi B2, oligoelemente ) şi spirulină care contribuie la reglarea proceselor imune şi creşterea rezistenţei organismului împotriva a numeroase boli infecţioase.
Avantajul terapeutic al acestor substanţe constă în faptul că sunt lipsite de toxicitate, ceea ce oferă posibilitatea folosirii în perspectivă a factorilor fitoterapeutici cu certă acţiune imunostimulantă.
UNESCO descrie spirulina ca fiind alimentul ideal și cel mai complet al viitorului. Nici nu este de mirare, pentru că această algă are nenumărate proprietăţi. Spirulina nu este o algă ca oricare alta, ci este acea algă care, din zecile de mii de specii existente, are cel mai mare conţinut de vitamine, microelemente, aminoacizi și fermenţi.
Graţie conţinutului de vitamină E și de alţi antioxidanţi, spirulina întȃrzie îmbătrȃnirea, împiedicȃnd oxidarea acizilor grași esenţiali și formarea radicalilor liberi responsabili de procesul de îmbătrȃnire. Are, de asemenea, și rol cardioprotector, regleazȃ tensiunea arterială, reduce colesterolul, menţine sănătatea ochilor, ajutȃnd la tratarea miopiei și a cataractei. Spirulina este recomandată pentru îmbunătăţirea memoriei și a capacităţii de concentrare, precum și în tratarea anemiei, protejează rinichii de efectele secundare ale medicamentelor folosite în diverse tratamente și poate chiar preveni apariţia celulelor canceroase.
În frumuseţe, la fel ca în sănătate, spirulina are efect de purificare și detoxifiere. Este un excelent stimulent al regenerării celulelor pielii, fiind un ingredient pretios în produsele destinate îngrijirii pielii. Folosită extern, spirulina este bio-activă: redă supleţea și elasticitatea pielii, întȃrzie apariţia ridurilor și încetinește procesul de îmbătrȃnire.
Cremele, măștile și tratamentele cosmetice pe bază de extract natural de spirulină acţionează intens asupra pielii, avȃnd și efect cicatrizant. Folosită sub formă de pulbere, în cremele și măștile faciale, spirulina atenuează petele și erupţiile alergice. În plus, datorită acidului gamalinoleic si fiocianinei, spirulina acţionează pozitiv și în cazul acneei.
Prin componentele mai sus amintite se normalizează schimbul ionic la nivel celular, se restabilesc legăturile celulare slăbite, se obţine acţiunea antioxidantă, se stimulează creşterea şi refacerea ţesuturilor afectate local (cum ar fi rănile uşoare, acneea juvenilă, eczemele datorate în principal utilizării neadecvate a detergenţilor sau produselor de curăţare a vaselor de bucătărie).
SPIRULINĂ sub formă de comprimate / capsule
– produs bogat în substanţe biologic active esenţiale pentru organismul uman; este o sursă importantă de proteine, aminoacizi, vitamine, inclusiv beta-caroten, micro- şi macroelemnete, acizi nucleici (ADN, ARN), utilă în suplimentarea dietei pentru reglarea şi echilibrarea principalelor funcţii metabolice şi imunologice ale organismului; asigură creşterea capacităţii de apărare naturală a organismului în cazul imunităţii scăzute din diverse cauze; activează funcţiile macrofagelor, activitatea citotoxică a celulelor NK (natural killer) şi activitatea fagocitară a polimorfonuclearelor; împiedică scăderea numărului de leucocite după şedinţe cu raze Rőentgen; are efect benefic în condiţii de stres, suprasolicitare nervoasă; susţine organismul în perioadele de efort intelectual şi fizic, pentru limitarea consecinţelor negative ale agenţilor microbieni şi virali; susţine întărirea generală a organismului şi detoxifierea în timpul şi după radio- şi chimioterapie.
SPIRULINĂ CU EXTRACT TOTAL DE CĂTINĂ sub formă de comprimate
– intervine în reglarea şi echilibrarea funcţiilor metabolice şi imunologice ale organismului, pentru suplimentarea nutriţională în profesii cu efort fizic şi intelectual intens, profesii în medii toxice, în perioada adolescenţei, la persoane de vârsta a treia sau în condiţii de malabsorbţie, la fumători, la persoane care consumă în exces băuturi alcoolice; are rol tonifiant general, vitaminizant, remineralizant, creşte capacitatea de apărare naturală a organismului faţă de agresiunea unor contaminanţi virali şi bacterieni atât prin acţiune antivirală sau antibacteriană cât şi prin stimularea răspunsului imun.
Se – SPIRULIN sub formă de comprimate acoperite
– asigură fitonutrienţii esenţiali pentru restabilirea stării de sănătate şi stoparea pierderii premature a vitalităţii organismului.
Din grupul de suplimente alimentare cu eficienţă dovedită, efecte terapeutice benefice şi ”calităţi miraculoase” care au dus la salvarea a milioane de vieţi omeneşti şi preparatele cu efecte imunostimulante contribuie la îmbunătăţirea şi echilibrarea activităţii sistemului imunitar. Ele conţin substanţe care influenţează pozitiv funcţiile sistemului imunitar, prin stimularea fagocitozei, a activităţii macrofagelor, a granulocitelor, a limfocitelor şi a producţiei de limfokine.
Sursa: Anca Daniela Raiciu, Doctor în știinţe farmaceutice, e-mail: daniela_raiciu@yahoo.com