Vino la Noaptea Muzeelor să vezi un peisaj care nu ar trebui sa existe în realitate!Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în parteneriat cu WWF România și cu sprijinul agenției de publicitate Publicis România lansează „Diodrama”, cu ocazia Nopții Muzeelor.

„Diodrama” are rolul de a trage un semnal de alarmă asupra tăierilor ilegale de păduri și, totodată, să le reamintească vizitatorilor că au la îndemână „Radarul Pădurilor”, un important instrument de mobilizare pentru protejarea padurilor din Romania.

Sub sloganul „Am adus-o în muzeu ca să n-o întâlnești în natură”, Diodrama va face parte din expoziția permanentă a Muzeului în perioada 21 mai – 5 iunie 2016, în zona dedicată faunei României.

Programul special al Nopții Muzeelor de la Antipa va începe sâmbăta, 21 mai 2016, de la ora 18.00 și se va termina duminică la ora 01.00.

Sâmbătă, 21 mai, în intervalul orar 10.00 – 18.00, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va fi ÎNCHIS!

Cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, accesul publicului este gratuit atât în cadrul expoziției permanente, cât și la atelierele organizate cu acest prilej în Muzeu.

Atelierele inedite, proiecțiile de filme documentare dar și multe alte surprize vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoașterii.

Programul evenimentelor:

-18.00 – 01.00: Vizitarea expunerii permanente a Muzeului;

-18.00 – 01.00: Diodrama;

-18.00 – 18.50: Atelierul de desen și pictură Art Antipa (grup ţintă: 7 – 11 ani);

-19.00 – 19.50 Atelierul de desen și pictură Art Antipa (grup ţintă: 7 – 11 ani);

-20.00 – 01.00: Proiecții de filme documentare oferite de Digi Animal World;

-22.00 – 23.00: Colectare entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale, sub coordonarea specialiștilor din muzeu;

-22.00 – 23.00: Interceptarea liliecilor din grădina Muzeului „Antipa” cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiștilor din muzeu.

Demonstrațiile realizate de către cercetătorii Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se vor face numai în condiții meteo favorabile.

Rezervarea locurilor și înscrierea copiilor în cadrul atelierelor se poate face în limita a 15 locuri/grupă pe e-mail: info@antipa.ro sau la telefon: 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.