Copiii sub 3 ani care provin din familii defavorizate şi care merg la grădiniţă sau creşă vor beneficia de tichete sociale, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de guvern.
Guvernul a extins categoria copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar care să poată beneficia de Programul “Fiecare Copil în Grădiniţă”, potrivit unui comunicat de presă. Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate elimină vârsta minimă de la care se poate acorda acest drept (3 ani), precum şi vârsta maximă până la care se poate acorda (6 ani).
Tichetul social destinat să încurajeze copiii din familiile defavorizate să urmeze grădiniţa vor beneficia şi copii sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învăţământului preşcolar, precum şi copiii care depăşesc vârsta de 6 ani şi care continuă să meargă la grădiniţă ca urmare a recomandărilor specialiştilor (copii cu dizabilităţi şi/sau cu dificultăţi de învăţare).
Beneficiază de acest drept copiii ce provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la 2 X Venitul Minim Garantat pentru o singură persoană (venituri de până la 284 lei, în cursul anului 2016).
Prin eliminarea acestor limite de vârstă Executivul estimează că încă 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate vor putea beneficia de tichetul social acordat prin Programul ”Fiecare Copil în Grădiniţă”.
Pentru copiii înscrişi în învăţământul preşcolar în anul 2015-2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă adoptate miercuri.
Până în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numărul estimat iniţial de 111.400 copii.
Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar promovează prezenţa la grădiniţă a copiilor, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar.
Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură). Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar – ”Fiecare Copil în Grădiniţă”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite.
Acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă. Normele de aplicare precizează că totalul absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă din luna respectivă.
Pentru 2016, pentru finanţarea Programului ”Fiecare Copil în Grădiniţă” a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.