Salvați Copiii România a lansat marti primul studiu național cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești, în vederea unei mai bune înțelegeri a motivelor care stau la baza acestor comportamente de violență între copii şi a dimensiunii acestui fenomen în contextul educațional din România.
Cercetarea a urmărit modul în care copiii și părinții percep bullying-ul, atitudinile şi comportamentele acestora în diferite contexte sociale (la şcoală, în grupul de prieteni, în mediul online), precum și măsurarea incidenţei cazurilor de bullying în aceste situații.
Au fost vizate diferitele tipuri de comportamente asociate bullying-ului, printre care se numără excluderea din grup, umilirea, distrugerea lucrurilor altcuiva sau violenţa fizică. S-a urmărit, de asemenea, determinarea profilului social al actorilor implicaţi în astfel de situații.
Studiul, cu dimensiuni cantitative și calitative deopotrivă, a scos în evidență un nivel îngrijorător al prezenței diferitelor comportamente asociate bullying-ului în școli și arată nevoia unei schimbări de abordare a dinamicii relaționale în contextul școlii.
Realitatea cifrelor:
În mod repetat, în școală, 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi.
3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi.
1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.
Excluderea din grup, izolarea socială, amenințarea cu violența fizică și/sau umilirea, violența fizică și distrugerea bunurilor personale, interdicția de a vorbi/interacționa cu un alt coleg, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator sunt comportamente specifice de bullying cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul școlar.
Astfel, 2 din 10 copii au recunoscut că au exclus în mod repetat colegi din grupul de egali, iar 3 din 10 au interzis altor copii să se joace cu anumiți elevi din clasă. Procentul celor care spun că au fost excluși din grupul de egali este și mai ridicat. Astfel, 23% dintre copii au menționat că s-a întâmplat să fie ameninţaţi cu excluderea din grup, 31% că au fost excluşi şi 39% că un alt copil a cerut cuiva să nu se joace sau să nu vorbească cu ei.
37% dintre copiii participanți la chestionar au mărturisit că s-au răspândit zvonuri umilitoare și denigratoare în spațiul școlii despre ei. 84% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situații repetate în care un copil era îmbrâncit și lovit ușor de către alți copii.
73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul școlar.
Separând contextele specifice de apariție a comportamentelor de bullying, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școala în care învață, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni iar 69% în mediul online.
„Salvați Copiii atrage atenția că, într-o situație de bullying, toți copiii sunt victime – și cel care suferă consecința directă a agresiunii; și cel care este autorul comportamentului violent, pe care l-a învățat cu siguranță, fiind, la rândul său, martor sau victimă într-un alt context de viață; și cel care asistă neputincios și învață că școala sau cartierul sunt câmpuri de luptă în care doar cei puternici supraviețuiesc. Acest demers de investigație devine cu atât mai important, cu cât, oferindu-ne dimensiunea și caracteristicile fenomenului de bullying în școala românească, ne permite accesul la cele mai importante date pentru a dezvolta strategii și programe de prevenție și intervenție care să permită încă o dată protecția copiilor împotriva oricărei forme de violență și să garanteze siguranța școlii și a comunității pentru copiii noștri”, afirmă Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Cercetarea calitativă a pus, de asemenea, în evidență o serie de caracteristici nuanțate ale fenomenului de bullying în școală, cele mai importante fiind:
Copiii diferiți devin ținte predilecte ale comportamentelor de bullying. Fie că vorbim despre un aspect fizic diferit, comportamente/nevoi diferite de ale majorității (comportament timid, performanță academică, prezența unei dizabilități, a unui diagnostic psihiatric sau a cerințelor educaționale speciale), statutul de nou venit în grup, apartenența la un mediu socio-economic dezavantajat sau etnia, fiecare dintre aceste atribute crește riscurile ca un copil să devină victimă a bullying-ului.
Cea mai frecventă reacție a copiilor martori ai bullying-ului nu este să intervină, ci să se uite. Agresiunea este considerată un spectacol menit să distreze; atunci când intervin, copiii susțin în cea mai mare măsură agresorul.
Există situații în care comportamentele de bullying sunt evaluate și sancționate discriminatoriu. Bullying-ul provenind de la copiii cu rezultate bune la învățătură este uneori puțin vizibil pentru adulți sau se sancționează într-o manieră mai blândă, în timp ce copiii cu rezultate școlare slabe sunt percepuți apriori ca fiind vinovați și responsabili de comportamentul violent. Sancțiunile școlare de tipul „scăderea notei la purtare”, „suspendarea” sau „mutarea la o altă clasă, în cadrul aceleiași școli sau la o altă școală” sunt considerate de elevii de gimnaziu măsuri eficiente pentru reducerea comportamentelor de bullying, în timp ce adolescenții sunt mai degrabă pesimiști în legătură cu eficiența lor în raport cu reducerea fenomenului.
Nici unul dintre copiii care a participat la interviurile de grup nu a știut despre existența unei comisii de combatere a violenței în școala lor. Atunci când sunt luate, măsurile de combatere a violenței sunt legate de evenimente singulare deosebit de severe. Adulții sunt descriși de către copii, în general, ca fiind toleranți față de formele psihologice și emoționale ale bullying-ului. Intervenția clasică în bullying vine de obicei foarte târziu, atunci când conflictul escaladează și violență a avut loc deja. Școlile nu au o abordare comună în cazurile de bullying. Unii profesori sunt mai implicați în stoparea comportamentului violent, în timp ce alții rămân pasivi. Unii copii au menționat că există situații în care profesorii încurajeză bullying-ul sau pe agresori, umilind în mod constant unii copii. Intervențiile se concentrează de obicei pe agresor și victimă, dând puțină importanță reacției grupului de martori.
În ceea ce privește intervențiile care provin de la părinți, impactul acestora poate varia: există părinți care agravează relația dintre copii (de exemplu, atunci când părinții vin la școală să-și “apere” fiul/fiica cerând explicații sau “disciplinând” copilul cu care fiul lor/fiica este în conflict) dar și părinți care, prin implicare, contribuie la reducerea violenței. Din perspectiva copiilor, însă, părinții au mai degrabă un nivel scăzut de conștientizare cu privire la prezența/dimensiunile/ implicațiile bullying-ului în viața școlară a copiilor.
Abuzul fizic asupra copilului, în familia de provenienţă, este asociat semnificativ cu comportamente de tip bullying.
Abuzul în familie implică atât perpetuarea de către copil a comportamentelor abuzive, cât şi „obişnuinţa” cu statutul de victimă. Analizând relaţia dintre practicile parentale/diferitele forme de abuz în familia de provenienţă, s-a observat o dublă asociere a abuzului în familie, atât cu statutul de agresor, cât şi cu cel de victimă. Copiii care afirmă că au fost loviţi cu palma sau urecheaţi de părinţi spun, într-o măsură semnificativ mai ridicată, că au exclus din grup, au umilit sau agresat fizic un alt copil.
În acelaşi timp, s-a remarcat o creştere semnificativă a situaţiilor în care un copil devine victimă a hărțuirii repetate între egali (excludere din grup, umilire sau violență fizică) dacă este victima unei forme de abuz în familia de proveniență. De asemenea, studiul a pus în evidență faptul că părinţii care afirmă că au bătut sau umilit/făcut de ruşine propriul copilul consideră într-o măsură semnificativ mai ridicată atât că acesta din urmă poate umili sau agresa un alt copil, cât şi că acesta poate fi victimă într-o situaţie de hărţuire între egali.
