„Cartea Junglei" revine pe marile ecrane intr-o adaptare contemporana marca DisneyUna dintre cele mai populare şi iubite poveşti universale ale copilăriei din ultimele decenii – “Cartea Junglei” – are parte acum de o nouă ecranizare live-action marca Disney, într-o adaptare dinamică şi impresionantă, menită să emoţioneze. „Cartea Junglei” îmbină perfect acţiunea live cu animale şi medii CGI veridice, folosind tehnologie de ultimă generaţie şi tehnici de redare a poveştii revoluţionare, pentru a-i imersa pe spectatori într-o lume fermecătoare şi luxuriantă. „Cartea Junglei” este un film epic de aventură care spune povestea puiului de om Mowgli, crescut, în mijlocul junglei, de lupoaica Raksha, prieten la cataramă cu simpaticul urs Baloo și precauta panteră neagră Bagheera. Însă micuţul e ameninţat de fiorosul tigru Shere Khan, care nu are încredere în oameni, aşa că pleacă în căutarea familiei sale, înfruntând pericole la tot pasul.

Filmul „The Jungle Book / Cartea Junglei” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 15 aprilie 2016, fiind distribuit în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D și 4DX 3D (subtitrat). Filmul va fi disponibil în cinematografe, în avanpremieră, începând cu 14 aprilie 2016.

Pe urmele marelui Walt

Bazat pe clasica poveste a lui Rudyard Kipling, filmul produs de Disney urmăreşte, potrivit regizorului Jon Favreau, să redea calităţile mitice ale textului, dar într-o tonalitate cinematografică intensă. „Am lăsat loc şi pentru ce ne aduceam aminte din filmul anului 1967 şi am decis să menţinem câteva aspecte fermecătoare ale clasicei producţii Disney”.

Producătorii noii pelicule au recurs la tehnologia de ultimă oră pentru a împacheta povestea într-un mod contemporan şi imersiv, folosind inclusiv imagini reale cu animale pe care artiştii implicaţi în proiect le-au stilizat. „Cartea Junglei este o poveste universală cu care oricine poate empatiza”, crede producătorul Brigham Taylor. „Walt Disney a redat-o folosind animaţie tradiţională, dar noi acum avem tehnologia necesară să dăm viaţă acestor personaje, să le facem reale şi să punem un puşti în acest mediu şi să facem totul să pară extrem de veridic”, mai spune producătorul.

O căutare plină de emoţie

În noua peliculă Disney, peste povestea iniţială se suprapune tehnologia 3D menită să atingă şi să emoţioneze generaţia de astăzi. „Fiecare poveste are nevoie de umanitate, emoţie şi personaje, dar şi de umor, toate combinate astfel încât să nu trădeze finalul. Sunt în film momente în care te întrebi ce se va întâmpla cu acest puşti”, explică regizorul Jon Favreau.

Aventura lui Mowgli e cu atât mai contemporană, cu cât îi dau glas mari actori de Hollywood, printre care Bill Murray (Baloo), Ben Kingsley (Bagheera), Idris Elba (Shere Khan), Lupita Nyong’o (Raksha), Scarlett Johansson (Kaa). Revelaţia noii adaptări este, cu siguranţă, Neel Sethi, care joacă rolul lui Mowgli. Puştiul, în vârstă de 12 ani, a fost selectat din mii de candidaţi, după o căutare în întreaga lume a actorului potrivit pentru rol.

Povestea 

Filmul „The Jungle Book / Cartea Junglei” este bazat pe poveştile legendare ale lui Rudyard Kipling (scrise de autor la începutul anilor 1890 în casa lui din Vermont) şi inspirat de animaţia clasică de la Disney. Regizat de Jon Favreau („Chef”, „Iron Man”, „Elf”), filmul reprezintă o nouă aventură extraordinară live-action despre Mowgli (jucat de nou-venitul actor Neel Sethi), un pui de om care a fost crescut de o familie de lupi.

Însă Mowgli îşi dă seama că nu mai este binevenit în junglă când fiorosul tigru Shere Khan (vocea lui Idris Elba), care poartă cicatricile făcute de Om, promite să elimine ceea ce el vede drept o ameninţare. Forţat să-şi abandoneze singura casă pe care a cunoscut-o vreodată, Mowgli porneşte într-o călătorie captivantă de descoperire a sinelui, sub îndrumarea panterei devenită mentor Bagheera (vocea lui Ben Kingsley) şi a ursului nonconformist Baloo (vocea lui Bill Murray). Pe parcurs, Mowgli întâlneşte creaturi ale junglei care nu au chiar cele mai bune intenţii, printre care Kaa (vocea lui Scarlett Johannsson), un piton cu o voce seducătoare şi o privire care îl hipnotizează pe micul om, şi Regele Louie (vocea lui Christopher Walken), care încearcă să-l convingă pe Mowgli să dezvăluie secretul înşelătoarei şi mortalei flori roşii: focul.

Distribuţia de excepţie îi include şi pe Lupita Nyong’o (vocea neînfricatei şi protectoarei lupoaice Raksha) şi pe Giancarlo Esposito (vocea lui Akela, masculul alfa al haitei de lupi).