Pubertatea începe să se manifeste în jurul vârstei de 11 ani la fete și 12-13 ani la băieți, dar uneori apare mai devreme, alteori se poate manifesta la târziu. Pubertatea începe atunci când corpul începe să producă hormoni sexuali, estrogen la fete și testosteron la băieți. In ultima vreme, foarte des se vorbeste despre pubertatea precoce.
Se spune că un copil suferă de pubertate precoce dacă semnele de pubertate se manifestă înainte de vârsta de opt ani, la fete cresc sanii si menstruația apare înainte de împlinirea vârstei de noua ani, iar in cazul băieților apare păr pubian sau penisul ori testiculele încep să crească.
Pubertatea precoce este din ce in ce mai des intalnita in special la fete, dar in majoritatea cazurilor nu există o cauză anume legată de apariția sa, desi exista pareri potrivit carora modificarile hormonale ar fi in legatura directa cu consumul unor alimente ce au primit stimulente de crestere.
Pubertatea precoce înseamnă în primul rând modificări de natură sexuală, pe care le suportă corpul copilului, în fapt, cele clasice și hormale specifice perioadei de pubertate, doar că se întâmplă mult mai devreme. Fetelor le apar sânii, păr pubian și în zona axilei, și pot avea prima menstruație.
În cazul băieților testiculele și penisul se măresc, le apare și lor păr pubian, în zona inghinală și pe față și încep să producă spermă.
În privința schimbărilor de creștere, se spune că în pubertate, de obicei copiii, atât băieții cât și fetele “explodează” în înălțime, circa 10-15 cm pe an, ceea ce inseamna ca oasele termină de crescut la o vârstă mai fragedă. În cazul în care pubertatea se instalează normal, creșterea în înălțime durează până în jurul vârstei de 18 ani. Copiii în cazul cărora apare pubertatea precoce pot fi mult mai înalți decât celalți copii de vârsta lor, dar vor înceta să crească mai repede decât ceilalți și când vor fi adulți se poate observa că pot fi mai mici de statură decât ceilalți.
Din punctul de vedere al dezvoltării mentale și sociale copilul este la fel ca ceilalți de vârsta lui. În unele cazuri pot părea mai maturi decât ceilalți, dar acest lucru nu este o consecință a transformării mentale, ci a faptului că arată mai adulți și sunt tratați ca atare.
Totuși copilul cu pubertate precoce se poate manifesta diferit din cauza modificărilor hormonale pe care le suferă organismul său. Fetele au toane înainte de menstruație și unii băieți devin mult mai energici și încep să fie interesați să afle cât mai multe despre sex.
Copiii cu pubertate precoce devin conștienți de transformările pe care le suferă corpul lor iar aces lucru pentru unii devine jenant. Copilul cu pubertate precoce se poate simți singur și își face greu prieteni noi, deoarece se simte în interior tot copil, dar corpul ii joaca feste.
De multe ori, si adultii confunda aspectul cu mentalul. Multi părinți sau profesori ai acestor copii se așteaptă ca micuții să fie mult mai responsabili si se comporta ca niste adulti, uitând că acești sunt tot copii. Pentru că arată mult mai maturi, unii copii cu pubertate precoce pot intra în încurcături, mai ales fetele, deoarece devin atrăgători din punct de vedere sexual.
Ce trebuie sa stie parintii
În primul rând trebuie mers la un medic pentru a vedea care este cauza transformărilor specifice pubertății și a verifica dacă este sau nu nevoie de un tratament.
Părinții trebuie să comunice foarte mult cu copiii lor, cât mai deschis, explicându-le ce se întâmplă cu corpul lor și ajutându-i să înțeleagă transformările de natură sexuală.
Copiii trebuie lăsați să se exprime, la rândul lor, pentru a înțelege ce temeri au sau ce îi bulversează și a putea fi astfel ajutati să facă față cu bine perioadei pe care o parcurg. Este posibil să fie nevoie și de ajutorul unui medic pentru consiliere.
Specialistul va studia antecedentele medicale ale copilului (notate in fisa de sanatate a acestuia) dar si antecedentele medicale familiale pentru a vedea daca exista cazuri de pubertate la parinti, bunici sau alte rude apropiate.